Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat Ministerului Turismului și Ministerului Finanțelor Publice alocarea fondurilor necesare pentru finalizarea primului tronson al pârtiei de schi din Câmpulung Moldovenesc, de pe masivul Rarău. Gheorghe Flutur a subliniat faptul că pentru Câmpulung Moldovenesc și pentru județul Suceava pârtia de schi de pe Rarău este un obiectiv de investiții extrem de important, atât pentru turism, cât și pentru dezvoltarea socio-economică a zonei. Flutur a atras atenția că orice an pierdut la deschiderea pârtiei este o pierdere uriașă pentru zonă, dar și că omologarea primului tronson este în pericol de a nu putea fi realizată nici în această iarnă.
„Pe această cale îmi exprim îngrijorarea privind situația finanțării lucrărilor, și că s-ar putea ajunge la întârzierea omologării pârtiei. În acest sens, am transmis o adresă Ministerului Turismului și Ministerului Finanțelor Publice prin care solicit să fie alocate fonduri pentru decontarea cheltuielilor pentru lucrările executate și pentru finalizarea primului tronson al pârtiei”, a declarat șeful administrației județene.
El a amintit că în Ordinul Ministrului Turismului nr. 447/2017 pentru defalcarea sumelor alocate pe anul 2017 de la bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Ministerului Turismului către bugetele locale, pentru finanțarea proiectelor de investiții în turism aflate în derulare, precum și în baza autorizației de construire nr. 95 din 07.09.2016 pentru executarea lucrărilor de construire pentru “Pârtii de schi omologate și transport pe cablu în masivul Rarău, cu conexiune la trupul izolat intravilan Rarău” – tronson I, în data de 6 iunie 2017 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor. Gheorghe Flutur a precizat că de la această dată și până în prezent au fost realizate lucrări la parcarea auto și drumul de acces, clădirea anexă la stația inferioară, instalația de înzăpezit artificial, clădirea stației de pompare înaltă presiune și la garajul pentru ratrac, profilarea primului tronson al pârtiei, montarea sistemului bileterie și a instalației de iluminat al pârtiei. Flutur a arătat că valoarea lucrărilor executate este de aproape 2,4 milioane de lei, cu TVA inclus.
„Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc a transmis către Ministerul Turismului o adresă, din luna octombrie 2017, împreună cu toate documentele solicitate, prin care a solicitat transferul unei sume de 2,378 milioane de lei”, a explicat președintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur a arătat că până pe data de 14 decembrie 2017, suma solicitată nu a fost transmisă municipiului Câmpulung Moldovenesc, motiv pentru care i-a adresat rugămintea ministrului Turismului să sprijine finalizarea în bune condițiuni a acestui proiect de o importanță deosebită pentru județul Suceava, alocând sumele necesare.
Demersuri
Flutur solicită Ministerului Turismului fonduri pentru finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău
