Capăt de drum

Românii din zona Torino s-au mobilizat pentru a ajuta familia unei sucevence care a murit în plină stradă

Ecaterina Bursuc
Ecaterina Bursuc

Românii care locuiesc în zona Torino, din Italia, pun mână de la mână pentru a sprijini familia unei sucevence care a decedat zilele trecute. Tragedia s-a petrecut chiar în plină stradă, în timp ce Ecaterina Bursuc se afla în Torino. Potrivit site-ului www.italiadiaspora.it, femeia în vârstă de 44 de ani, originară din Câmpulung Moldovenesc, a acuzat o stare de rău. A reușit doar să ceară sprijinul unor persoane aflate într-un bar din apropiere, după care a căzut din picioare.
Sosit la fața locului, echipajul medical a încercat zadarnic să o resusciteze. Pentru Ecaterina Bursuc nu s-a mai putut face nimic. Din primele date, se pare că decesul a survenit în urma unui accident vascular cerebral.
Moartea femeii din Câmpulung Moldovenesc reprezintă o rază de speranță pentru alte persoane cu afecțiuni, și asta pentru că Ecaterina Bursuc își dăduse acceptul să-i fie prelevate organe.
Între timp, familia sucevencei a ajuns în Italia și a demarat procedurile pentru repatrierea corpului neînsuflețit.
Românii au făcut un apel pentru acordarea unui ajutor cât de mic familiei, mai ales că cheltuielile de repatriere nu sunt neglijabile.
În acest sens, pe lângă magazinele românești din zonă și biserica ortodoxă din Piazza Mazzina, unde se pot dona diverse sume de bani, a fost deschis și un cont cu numărul 4023600626183950, la Poste Italiane, pe numele Socas Lenuța.

Recomandări

Peste 77.600 de refugiați din Ucraina au ajuns în România prin Vama Siret. Voluntarii: cine sunt cei care au grijă de refugiați și de ce se află acolo

Peste o mie de suceveni au ieșit în stradă pentru a susține cauza unei familii de români, căreia Protecția Copilului din Germania i-a luat cei șapte copii

Sute de suceveni au ieșit în stradă pentru a susține cauza unei familii de români, căreia Protecția Copilului din Germania i-a luat cei șapte copii