Baroul de Avocați Suceava își va alege sâmbătă, 18 noiembrie, noul decan. Aflat la finalul celui de-al doilea mandat, actualul decan Sorin Rusu nu va mai putea candida potrivit statutului.
În aceste condiții, la finalul perioadei în care puteau fi depuse candidaturile s-a constatat că cinci avocați își doresc postul de decan. Este vorba de Liviu Mihai, Liliana Barabaș, Dorin Andronic, Mihaela Apetrei și Cezar Crăciunescu.
„Noul decan ar trebui să continue politica de transparență față de Consiliul Baroului, să depună eforturi pentru normalizarea dialogului cu reprezentanții instanțelor de judecată și ai parchetelor și să se implice în pregătirea profesională a avocaților, dar și în rezolvarea altor probleme curente care apar”, a arătat Sorin Rusu.
Acesta a evitat să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat în cele două mandate în care a fost decan și a motivat aceasta prin faptul că va candida pentru un loc de membru în Consiliul Baroului și nu dorește să influențeze votul de sâmbătă.
Tot atunci, vor avea loc alegeri și pentru cele 10 locuri de membru în Consiliul Baroului, unde există și o concurență serioasă, de 27 de avocați, dar și pentru cele 7 posturi în Consiliul de Disciplină, respectiv 3 funcții în Comisia de Cenzori.
Mai trebuie spus că în Consiliul Baroului fiecare birou teritorial va avea membri, cei mai mulți, 5 la număr, din zona municipiului Suceava, unde activează și cei mai mulți avocați.
La alegerile de sâmbătă sunt așteptați 324 de avocați activi din județul Suceava, iar noul decan va fi ales din primul tur de scrutin după regula cel mai mare număr de voturi, chiar dacă acestea nu vor depăși jumătate plus unul din numărul celor prezenți în sală.