La finele lunii octombrie, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava a găzduit cel de-al doilea seminar din acest an din cadrul proiectului Erasmus „Tineret în Acțiune”, organizat de Academia Europeană Otzenhausen Germania.
Elevi și profesori din Finlanda, Italia și Germania au fost, pentru o săptămână, oaspeți ai colegiului sucevean, tinerii având ocazia să participe la cursuri și dezbateri pe tema dezvoltării durabile în țările participante și în toată Uniunea Europeană, au împărtășit experiențe diferite referitoare la acest subiect, au participat la dezbateri, au realizat scurte interviuri, iar la final au tras concluziile acestor întâlniri.
Problema dezvoltării durabile a fost discutată de elevii și profesorii din cele patru țări, fiind evidențiat un factori vital de mediu, respectiv apa, resursele de apă, consumul de apă etc.
Echipa Colegiului Național “Petru Rareș” a fost reprezentată de 15 liceeni și de profesorii coordonatori Mihaela Melinte și Cristian Sălăgean, de la Helmi Business College Helsinki Finlanda au venit 12 elevi, de la MainTaunus Schule Hofheim Germania au fost prezenți 12 elevi, iar Instituto Technico Statale Archimede Modica Italia a fost reprezentat de 13 elevi.
Potrivit prof.Mihaela Melinte, „timp de o săptămână, Colegiul «Petru Rareș» a avut oaspeți speciali, respectiv Academia Europeană Otzenhausen Germania și toate țările cu care suntem parteneri de câțiva ani, și anume Finlanda, Italia, Germania. Proiectul pe care îl desfășurăm este unul foarte actual, foarte important, și anume dezvoltarea durabilă. În săptămâna petrecută la Suceava, elevii străini au lucrat împreună, în grupuri mixte, asupra acestei teme. Un seminar asemănător a avut loc în primăvara acestui an, în Germania”.
Pe lângă dezbaterile realizate, gazdele au organizat scurte itinerarii la Barajul Bicaz, la lacul Roșu, Cheile Bicazului, vizite prielnice pentru a valorifica și a pune în evidență cunoștințele referitoare la tema vizitei – apa și consumul de apă.
Antje Brandt din cadrulAcademiei Europene Otzenhausen Germania a arătat că acest proiect le-a oferit elevilor ocazia de a lucra împreună, de a cunoaște tineri din alte țări, de a lega prietenii, în ciuda barierelor lingvistice, de a schimba experiențe și opinii pe teme de sustenabilitate. Pe parcursul seminarului elevii au lucrat în grupuri mixte, fiind vizată dezvoltarea competențelor personale de comunicare ale participanților, interculturale, sociale.
„Elevii au realizat și câteva interviuri pe stradă în cadrul unui city rally. Sucevenii au fost întrebați despre obiceiurile lor în ceea ce privește consumul de apă și despre consum în general. A fost o ocazie foarte bună pentru a vedea cum funcționează lucrurile în România și apoi să comparăm cu rezultate din alte țări. Concluzia principală e că oamenii au în vederea sustenabilitatea, dar nu sunt conștienți de asta”, a specificat prof. Ronja Lindenberg, de la Academia Europeană Otzenhausen Germania.
Aceasta a mai arătat că participarea la acest proiect a însemnat, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, o experiență unică, o oportunitate de a simți cu adevărat ce înseamnă să fii cetățean european și de a înțelege căoamenii pot conviețui în Europa în pace, armonie, chiar dacă fiecare țară are particularitățile sale, probleme diferite, respectiv soluții diferite.