„Mi se pare că… de câte ori mi se întâmplă ceva bun în viață, Mă tem că voi pierde totul”. Aceasta este ultima postare a uneia dintre cele cinci victime care au murit ieri dimineață, la intrarea în Ilișești, după ce mașina cu care circulau s-a lovit de alte două autovehicule, iar mai apoi a ars ca o torță.
Într-adevăr, au trecut doar câteva ore din ziua de 30 octombrie, din momentul postării acestor gânduri, iar destinul a făcut ca Simona Lazarovici, o adolescentă în vârstă de doar 16 ani, de loc din Hreațca – Vulturești, să-și ia adio de la această lume. Și nu oricum, ci în condiții cumplite. Atât ea, cât și ceilalți patru prieteni au ars de vii în mașina scăpată de sub control.
Probabil că adolescenta este cea care a realizat și ultima fotografie cu prietenii ei, în clubul Versus din Suceava, acolo unde cei cinci s-au distrat la petrecerea de Halloween înainte de a pleca spre Gura Humorului, spre casele lor.
În fotografia postată pe Facebook miercuri, în jurul orei 2.00 dimineața, apar frații Beniamin Marian Paraliuc și Emanuel Darius Paraliuc, primul de 15 ani, iar al doilea de 19 ani, șoferul Ciprian Năsăudeanu, de 26 de ani, toți din Gura Humorului, și Andrei Prelucă, de 19 ani, din Capu Câmpului.
Cu toții au murit carbonizați în mașină, în chinuri cumplite, strigând după un ajutor care nu a mai avut cum să se concretizeze.
Poate la fel de premonitorie este și o postare distribuită, tot pe Facebook, de Ciprian Năsăudeanu: „Ceea ce îți este destinat va găsi un mod pentru a ajunge la tine”. Din păcate pentru el și ceilalți patru prieteni, aceste cuvinte aveau să se concretizeze miercuri, 1 noiembrie, în jurul orei 3.30.
Martorul care a încercat să-i salveze: „Au intrat în curbă cu viteză foarte mare, cred că aveau 200 de km pe oră”
Liniștea care se citea pe chipurile celor patru băieți în fotografia postată cu doar aproximativ două ore înainte de accident nu prevestea sfârșitul tragic pe care urmau să-l aibă. Cei cinci au venit de la Gura Humorului pentru a se distra cu ocazia Halloween-ului în clubul Versus din Suceava. Acesta a fost și locul ultimei fotografii. În jurul orei 3.00, cei cinci au urcat în autoturismul marca Audi, înmatriculat în Elveția, și care era proprietatea lui Ciprian Năsăudeanu.
Aveau în plan să se întoarcă la Gura Humorului. Din păcate, destinul avea să-i ducă pe alt drum.
La intrarea în Ilișești, pe drumul național 17, în curba de dinainte de a se intra efectiv în sat, ceasul vieții celor cinci tineri avea să se oprească pentru totdeauna.
Ultimele momente în care cei cinci erau în viață au fost descrise de un martor aflat la acea oră extrem de matinală la locul cumplitului accident. Este vorba de Vasile Niculiță, în vârstă de 40 de ani, din Brașca. Acesta se deplasa spre Suceava la volanul unui VW Tiguan, cu intenția de a ajunge la serviciu.
„Eram în spatele autocamionului când mașina a venit cu viteză și a intrat în roata din stânga față a acestuia, după care a ricoșat în mine. Când a intrat în camion, autoturismul s-a aprins, când m-a lovit pe mine era aprins, deci luase foc. A luat foc instantaneu, în momentul în care a intrat în roata camionului. Am ieșit cu greu din mașină, ușa fiind blocată în urma impactului. Mașina care m-a lovit a intrat în mine, după care a fost aruncată circa 2 metri, înapoi pe șosea. Ei au venit de-a latul drumului și au intrat cu partea laterală în mine. Veneau pe o parte, au intrat în curbă cu viteză foarte mare, cred că aveau 200 de km pe oră. Când am văzut farurile am oprit deja și eu eram oprit în momentul în care au intrat în mine. În mașină nu am văzut nimic, că luase foc, am auzit doar țipând, am dat cu stingătorul mic al mașinii, dar s-a terminat și nu am reușit să sting. Am auzit țipând în mașină, dar mașina bubuia, au început să explodeze cauciucurile. Am sunat la 112, dar deja sunase altcineva”, a mărturisit Vasile Niculiță.
Bucăți de carne și creier erau împrăștiate pe o mare suprafață de la locul accidentului
Alarma s-a dat în jurul orei 3.30, dar până să ajungă pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava mașina era aproape arsă complet. Bilanțul avea să fie unul negru, iar ceea ce era la fața locului i-a uimit atât pe salvatori, cât și pe polițiștii chemați pentru a demara ancheta.
Bucăți de carne și creier erau împrăștiate pe o mare suprafață, iar mirosul era greu de suportat. Practic, din mașină a rămas un morman de fiare contorsionate, parte dintre ele topite sau afectate de temperatura extrem de mare degajată în timpul incendiului.
„La sosirea autospecialelor ISU Suceava s-au găsit 3 autovehicule, respectiv 2 autoturisme și un autocamion, unul dintre autoturisme arzând în totalitate în flăcări. În urma accidentului rutier au rezultat 8 victime, 3 conștiente, cărora li s-a acordat primul ajutor medical, una dintre acestea fiind transportată la spital. Din păcate, în autoturismul incendiat au fost găsite 5 victime decedate”, este bilanțul tragic descris de locotenent-colonel Dan Baltaru, reprezentantul ISU Suceava.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, comisarul Ionuț Epureanu, a explicat ce s-a petrecut în fatidica zi de 1 noiembrie, orele 3.30: „Cei cinci tineri veneau dinspre Suceava spre Gura Humorului, iar pe fondul vitezei excesive conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului și a lovit un autocamion după care a ricoșat într-un alt autoturism și a luat foc”.
În urma accidentului, alte trei persoane din celelalte două mașini au fost rănite, iar una dintre ele a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Este vorba chiar de Vasile Niculiță, principalul martor al nenorocirii.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat că pacientul a fost diagnosticat cu contuzii la genunchi și stern. Dr. Ardeleanu a spus că pacientul a fost consultat de un medic ortoped, a fost investigat la computerul tomograf și i s-au efectuat radiografii, în urma cărora nu s-au evidențiat leziuni care să necesite alte investigații sau alte intervenții. Medicul a spus că în aceste condiții pacientul a solicitat să fie externat din spital.
Familii îndoliate și multe lacrimi
Poate părea greu de înțeles ce căuta adolescenta din Hreațca – Vulturești în aceeași mașină cu tinerii din Gura Humorului și Capu Câmpului. Primarul din Vulturești, Cornel Salamaha, a explicat acest aspect.
„În urmă cu câteva săptămâni, la primărie a venit fata împreună cu două persoane. Era vorba de doi soți din Gura Humorului care dețin o pensiune și care au precizat că adolescenta va lucra la ei, iar ulterior doreau să o înfieze. Aveau nevoie de anchetă socială și chiar m-am bucurat că se întâmplă asta pentru că fata provine dintr-o familie cu mari probleme sociale”, a arătat Cornel Salamaha.
Familia celor doi frați morți în accidentul de ieri era consternată. Practic, oamenilor nu le venea a crede că Beniamin și Emanuel nu mai sunt în viață.
„A venit băiatul ăsta din Elveția (n.a. – Ciprian Năsăudeanu) și i-a sunat, să meargă până la poartă. Au stat cât au stat, au venit și s-au îmbrăcat, nimeni nu a știut unde ies, am crezut că până în drum. Ei s-au dus la discotecă la Suceava. Când s-au reîntors, șoferul de 26 de ani, fata care a stat în față cu șoferul, o fată foarte necăjită din Fălticeni, a fost carbonizată și băieții au stat în spate. Când s-au întors, șoferul e de vină fiindcă avea viteză, cică avea vreo 280 de km la oră. Nepoțelul Beniamin a zis «Vai, cât ai în bord? Vai! 280!». Au pus un videoclip pe internet, după care l-au scos (n.a. – se întâmpla la venirea dinspre Gura Humorului spre Suceava). Nepoțelul a pus videoclipul cu cât avea în bord, să încerce acum mașina, că venise din Elveția. S-a speriat și a zis: «Las-o mai încet!» Asta înainte de accident”, a spus printre lacrimi Mihaela Paraliuc, mătușa celor doi frați.
Și pentru bunica celor doi tragicul eveniment a venit ca o lovitură de ciocan. „Măi copii, nu mergeți la ora 9 din casă, măi copii, măi! Unde vă duceți? Ca la ora 4 să aud… Vai, copiii mei…!”, a îngânat Virginia Paraliuc, bunica fraților de 15 și 19 ani.
Un alt tânăr aflat în mașina morții a fost Andrei Prelucă. Avea 19 ani și jumătate și era din Capu Câmpului, fiind nepotul fostului primar al comunei, Gheorghe Cajvan. Era singur la părinți și le-a spus acestora marți seară că pleacă cu mașina unui cunoscut la un prieten din Păltinoasa. Rudele spun că se pregătea în aceste zile să plece la muncă în Germania, de unde aștepta un telefon de confirmare. Acum însă cei apropiați au venit la morga spitalului din Suceava, pentru recunoașterea cadavrului. Era prieten bun cu Emanuel Darius Paraliuc, alături de care avea să-și găsească și sfârșitul.
Cei cinci tineri, plânși pe Facebook de apropiați
Pe rețelele de socializare, în special pe Facebook, acolo unde cei cinci aveau deschise conturi, au fost postate sute de mesaje de condoleanțe și susținere pentru familii.
„Dumnezeu să vă ierte, încă nu pot să cred că s-a putut petrece această nenorocire. Condoleanțe familiei”, sună multe dintre mesajele de pe internet.
„Dumnezeu să vă ierte dragi prieteni. Ați plecat prea repede dintre noi și ați lăsat o mare tristețe în urma voastră …off” și „Fără cuvinte. Dumnezeu să îi ierte. Părinților multă putere să treacă peste această tragedie”, sunt alte două mesaje postate pe Facebook.
Circulația rutieră pe DN 17, blocată timp de 6 ore
Traficul rutier pe DN 17 Suceava – Gura Humorului a fost întrerupt în totalitate ore bune în zona accidentului, dar șoferii au putut circula pe rute alternative. Circulația s-a reluat normal după ora 9.00, dar în jurul orei 10.30 a fost întreruptă din nou temporar pentru a permite ridicarea autocamionului lovit de mașina scăpată de sub control.












