La Grădinița cu Program Normal Sf. Ilie a avut loc joi, 26 octombrie, activitatea intitulată „Noi și Zâna Toamnă”, organizată de grupa mare, preșcolari coordonați de educatoarea Luminița Velehorschi. Tot în aceeași zi a avut loc întâlnirea metodică a educatoarelor din comuna Șcheia. La acțiuni a fost invitată și consilierul local sucevean Angela Zarojanu, care a răspuns cu plăcere invitației.
Scopul activităților a fost verificarea și reactualizarea cunoștințelor copiilor despre fructe și legume. Invitatul surpriză a fost „Zâna Toamnă”, care le-a adus copiilor un coș cu legume și fructe, iar copiii au spus tot ce au știut despre bunătățile din coș. Cei mici au pictat apoi câte un copac în culorile minunate ale toamnei. Veselia și voia bună i-au însoțit pe copii pe întreg parcursul activității. Reușita acțiunii se datorează și părinților care se implică permanent în activitățile care se desfășoară la Grădinița cu Program Normal Sf. Ilie.