Festiv

Economiștii de la „Dimitrie Cantemir” sărbătoresc Ziua Colegiului

Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”
Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”

Momente festive consacrate Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, elevi, cadre didactice, foști profesori, dar și invitați celebrând vineri, 27 octombrie, ziua liceului.
Calendarul zilei reunește activități variate, programul încheindu-se cu Balul Bobocilor, la ora 18.00, găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor. Spectacolul va fi transmis live pe www.monitorulsv.ro.
Între orele 9.00 și 11.00 se vor desfășura 21 de activități organizate de fiecare clasă, împreună cu dirigintele. ”Turismul: trecut, prezent și viitor”, ”Spune nu drogurilor! Alege viața!”, concursul de creație culinară ”Cea mai bună prăjitură”, vizită la Observatorul astronomic, ”Tradiții din Bucovina și Republica Moldova”, ”Siguranța online”, concurs de interpretare „Talentele lui Dimitrie Cantemir”, concurs de cultură generală „România în 1918” sunt câteva dintre activitățile propuse pentru elevi.
De la 11.00 la 13.00, în aula colegiului va avea loc „Arc peste timp”, moment festiv care va aduce laolaltă mai multe generații de elevi și profesori, urmat de o slujbă de pomenire în cancelaria colegiului.
Ziua Colegiului „Dimitrie Cantemir” este o sărbătoare organizată în fiecare an de conducerea școlii, în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru.
Colegiul Economic a început să funcționeze la 1 decembrie 1926, cu numele de Școala Comercială Elementară pentru Băieți, cu durată de trei ani. Au fost înscriși 37 elevi, selecționați prin concursul de admitere desfășurat în luna noiembrie 1926. Majoritatea elevilor erau fii de săteni care locuiau în comunele mai apropiate. Pentru început, școala a fost încadrată cu trei profesori: Maria Grigoriu (Lecturi comentate, Aritmetică, Geografia, Productologia, Caligrafia), Ioan Lelcu (Istoria), Gheorghe Grigoriu (Contabilitatea), director fiind numit profesorul Nicon Turtureanu.

Recomandări

Cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava au participat la un curs de formare profesională în Sevilia, Spania

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți