Evidențe

1.800 de elevi repetenți și alți 342 exmatriculați, în anul școlar încheiat



Gheorghe Lazăr a prezentat raportul pe anul 2016 - 2017
Gheorghe Lazăr a prezentat raportul pe anul 2016 - 2017

Un bilanț al Inspectoratului Școlar Suceava arată că pentru câteva mii de elevi din județ anul școlar 2016-2017 nu a fost unul tocmai bun.
1.801 elevi nu au reușit să promoveze în cazul a cel puțin trei materii, aceștia trebuind să repete anul școlar.
Alți 342 de elevi din județ și-au încheiat într-un mod nefericit socotelile cu școala, fiind exmatriculați. Absențele cumulate de elevi reprezintă principalul motiv de exmatriculare. În cazul în care un elev adună 40 de absențe nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puțin 30% din totalul orelor la o singură disciplină, cumulate pe un an, acesta este exmatriculat.
Gheorghe Lazăr, inspectorul școlar general, a arătat în cadrul ședinței cu toți managerii de școli din județ că la începutul anului școlar figurau înscriși 111.975 de elevi. Dintre aceștia, 106.049 au promovat anul școlar, 1.039 au rămas cu situația neîncheiată, iar 2.744 de elevi au fost transferați.
Pentru fapte de indisciplină, 14,07% dintre elevii din preuniversitar au avut nota scăzută la purtare.
„Număr total de absențe pentru anul școlar 2016-2017 este de 2.233.655, din care 1.060.163 au fost motivate, însemnând o medie de 19,94 absențe/elev, din care 9,46 motivate/elev. Sintetizând toți indicatorii rezultă că la finalul anului școlar rata de promovabilitate raportată la unitățile școlare din județ a fost de 94,70%”, se arată în raportul aferent anului școlar 2017-2018, prezentat de șeful învățământului sucevean.
Datele au fost prezentate în cadrul reuniunii anuale de management educațional, întâlnire în cadrul căreia a fost trecută în revistă activitatea din anul școlar 2016-2017.



Recomandări

Peste 80 la sută dintre elevii Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au încheiat anul școlar cu medii generale peste 9

Peste 80 la sută dintre elevii Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au încheiat anul școlar cu medii generale peste 9