Ziua Armatei, alături de alte sărbători cu specific militar, se înscrie în categoria momentelor aniversare la care participă an de an elevii și personalul Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. Ceremoniile militare și activitățile organizate cu acest prilej constituie o modalitate de exprimare a sentimentelor de recunoștință și de respect față de înaintași, dar și un semn al apartenenței la marea familie a Armatei României a tuturor celor care învață sau își desfășoară activitatea în cetatea de la poalele muntelui Rarău.
Anul acesta, elevii și personalul colegiului au participat la ceremonii militare și religioase urmate de depuneri de coroane în garnizoanele Suceava și Câmpulung Moldovenesc. Au fost invitați la aceste activități reprezentanții instituțiilor publice locale, elevii școlilor din municipiul Câmpulung Moldovenesc, filialele locale ale Asociației Naționale a Veteranilor de Război și ale Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere.
De asemenea, încă de la începutul lunii octombrie, în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” s-au desfășurat întrecerile sportive dotate cu „Cupa 25 Octombrie”. La nivelul anilor de studiu, elevii au fost selecționați în funcție de aptitudinile lor sportive, fiecare având posibilitatea să se implice în competiții de atletism, fotbal, volei, baschet, handbal, șah, tir și orientare turistică. Premierea câștigătorilor s-a făcut în cadrul adunării festive desfășurate cu prilejul Zilei Armatei.
În perioada premergătoare zilei de 25 octombrie, elevii militari au participat la evenimentul „Ziua Armatei în Școli”, organizat de Birourile Informare Recrutare și desfășurat în școli gimnaziale din județele Moldovei. Ca mesageri ai învățământului preuniversitar militar, aceștia le-au prezentat adolescenților care își doresc o carieră militară aspecte din viața de licean, precum și oportunitățile oferite de colegiu.