Concursurile pentru ocuparea posturilor de director medical și de director financiar-contabil din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni, care vor avea loc în zilele de 1 și 2 noiembrie 2017, au câte un singur candidat înscris.
Managerul Spitalului municipal Fălticeni, medicul Vlad Alexandru Morariu, a declarat, ieri, că pentru concursul de ocupare a postului de director medical s-a înscris medicul Dorin Vâlceanu, care ocupă în prezent această funcție, iar la concursul pentru ocuparea postului de director financiar-contabil s-a înscris Rodica Lia Munteanu, actualul deținător al funcției.
Examenele pentru cele două posturi constau în susținerea unui test-grilă pentru verificarea cunoștințelor din legislația specifică, susținerea proiectului pe o temă din domeniul de activitate al postului și a unui interviu de selecție.
Data limită de înscriere pentru concursul de ocupare a postului de director medical și a celui director financiar contabil a fost 23 ieri, iar rezultatul selecției dosarelor candidaților înscriși urmează să fie afișat în data de 25 octombrie.
Probele din cadrul concursului vor fi susținute în data de 1 noiembrie pentru postul de director medical și în data de 2 noiembrie pentru postul de director financiar contabil.