Google
 
vineri, 20 oct 2017 - Anul XXII, nr. 239 (6655)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6519 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9743 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

Fluxul memoriei

Amintiri din Comunism

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cei din fruntea partidului ştiau să scrie şi să citească. Nu mai spun de Ana Pauker, Iosif Chişinevschi, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Leonte Răutu, apoi marele gazetar bolşevic Silviu Brucan şi scriitorii clasici Maria Banuş, A. Toma, Veronica Porumbacu, Nina Cassian, Sergiu Fărcăşan şi câţi alţii, inclusiv preşedintele Uniunii Ziariştilor din RPR şi RSR, Nestor Ignat, pe care l-am văzut la sediul de pe Calea Victoriei, clădire căzută la cutremurul din 1977. Mai bine cădea sediul CC, cu tot cu tovarăşii din conducerea partidului. Până la venirea şefului suprem, activiştii gen tov. Bobu erau speriaţi şi derutaţi. Ceauşescu a procedat totuşi cu multă energie şi a salvat mulţi oameni de sub dărămături. Numai pentru asta, cum am mai spus, preşedintele FSN din decembrie '89 trebuia să-i comute pedeapsa capitală în închisoare pe viaţă. După ce juriştii bolşevici i-au citit sentinţa, cu drept de apel în 10 zile, l-au şi împuşcat. Cam acesta era nivelul justiţiei militare de atunci, adică din 1945 până în 1990. Cam aşa au fost judecaţi şefii regimului burghezo-moşieresc. Paradoxul este că Ceauşescu era mai bun pentru perioada 1945-1960, sigur, o alegere între două mari rele, iar Gheorghiu-Dej pentru perioada 1965-1990. Nu ajungea să fie împuşcat. Era mult mai practic şi mai realist. Nu s-ar fi amărât excesiv cu viitorul de aur al poporului, iar la nevoie se descurca în ziua de 22 decembrie 1989. Fugea sigur prin subteranele Bucureştiului, făcute pentru regii din palatul regal. Arhiepiscopul Makarios, preşedintele Ciprului în 1974, a fugit din palatul lui prin subteran direct la baza militară britanică, care este şi acum acolo, din epoca colonială. Dar oare colonialismul a dispărut? Adevărul, plăcut sau neplăcut, este că ţărişoara noastră a rezistat din 1958 şi până în 1990 şi ceva fără trupe străine. Câte imperii şi-au ţinut oşti pe plaiurile noastre mioritice? Multe. Acum i-am chemat cu inima deschisă pe americani. E ceva genetic la bravul nostru popor. Nu poate fără trupe străine. Aşa doarme el mai liniştit. În cazul acesta, de ce mai e nevoie de un fel de armată, dar mai ales de armament de categoriile 2, 3 şi 4? Să dăm din nou bani bandiţilor imperialişti, Rockefeller, DuPont şi Morgan, cum ne avertiza profetic Silviu Brucan în anii 1950?

Fostul nostru preşedinte, primul preşedinte al României moderne, a mers la moarte cântând Internaţionala, celebru imn al comunismului internaţional, dar şi al social-democraţiei. S-a purtat ca un adevărat revoluţionar, precum „Che” Guevara, chiar şi mai revoluţionar. Eu am cântat în adolescenţă, cum am mai spus, acest cântec, cu o muzică frumoasă, dinamică, dar şi cu versuri la fel de mobilizatoare: Sculaţi voi oropsiţi ai vieţii/ Voi osândiţi la foame, sus/ Să fiarbă-n inimi răzvrătirea/ Să-nceap-al lumii vechi apus. Refrenul era şi mai grozav: Hai la lupta cea mare/ Rob cu rob să ne unim/ Internaţionala/ Prin noi s-o făurim. Primului nostru preşedinte, revoluţionar până în vârful unghiilor, slujind cu sfinţenie o cauză care sintetiza toată ideologia comunistă şi care se numea simplu „cauza”, i se potrivea mai bine, în cei 3-4 paşi până la AK47, nu Internaţionala, ci Marşul partizanilor. L-am cântat şi eu în adolescenţă: Înfruntând furtuni/ Spargem munţi-n pumni/ Lupta noastră nu s-a sfârşit/ Pân' la unul o să piară/ Duşmanii poporului. Erau versuri albe, moderne, gen Maiakovski. Marşul continua cu versurile: Luăm cetăţi cu-asalt.../ Îndurând şi foame şi ger... Aici vorbim de funie în casa spânzuratului. Exact atunci, şi încă cinci ani mai târziu, am îndurat şi eu şi foame, şi ger, ca un adevărat revoluţionar. Dar revoluţionarii sunt de regulă tineri şi rezistă precum soldatul sovietic, care traversa o apă adâncă cu ţigara aprinsă. De fapt, mergea ca Popey Marinarul pe sub apă. Aşa au ajuns la Berlin. Tovarăşul Ceauşescu a mers la moarte senin, dar cu regretul că nu l-a judecat Marea Adunare Naţională. Despre funcţia de secretar-general nu a vorbit la proces. El era, de fapt, un preşedinte parlamentar, ca în Italia, Germania, Israel etc. Şi atunci, de ce nu a fost adunată Marea Adunare Naţională? Putea fi judecată şi împuşcată împreună cu preşedintele. Viaţa politică de azi ar fi fost mult mai curată.

Puteau fi judecaţi atunci, evident, toţi activiştii plătiţi şi securiştii şi alţi tovarăşi. Puteau cânta şi ei Internaţionala. Chiar în cor, pe mai multe voci. Puteau cânta şi Marşul... şi chiar Catiuşa cea atât de melodioasă. Tricolorul, imnul epocii de aur, cu versuri scrise la biroul secretarului general, de el însuşi, bătând ritmul cu piciorul, nu se potrivea. Mulţi dintre ei au băgat la puşcărie cântăreţi ai imnului naţional instituit de primul preşedinte. Au făcut puşcărie prin anii 1950 tineri elevi şi studenţi, multă chiar. Evident, nu trebuiau uitaţi procurorii şi judecătorii militari. Dar ei atunci judecau. Specialişti în ştiinţe juridice, soţilor Ceauşescu le-au dat dreptul la recurs în zece zile. Dar cele zece zile s-au transformat în câteva minute, fiindcă nu era specificat cine judecă recursul. Au fost întrebaţi paraşutiştii crescuţi de noi, copiii noştri dragi, care au dat sentinţa ultimă cu pistolul mitralieră făcut la noi, la Plopeni şi Cugir, sub pământ, deasupra muncitorii construind bicicletele patriei. Recursul nu a mai avut loc, deci. Gabriel Garcia Marquez ar fi putut scrie o capodoperă despre procesul lui Ceauşescu. Dar oare procesul pe care l-am văzut eu personal, cu ochii mei, în deplinătatea facultăţilor mentale, în 1971 la Suceava a avut şi recurs, conform codului de procedură penală votat de MAN? N-a avut. Sentinţa a fost unică şi definitivă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Amintiri din Comunism.
 Vizualizări articol: 948 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Amintiri din Comunism3.052

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Cu eroism revoluționar trimis de
(20 oct 2017, 16:15:02
De ce ați muțit așa,puilor de lei ? Unde sunteți voi,cu secerile ascuțite,piepturile înflăcărate și ciocanele sculate ?
Nici voi toași”de la UAG ? Nici voi de la UGIRA ? Sunteți toți capitaliști.Am înțeles.Nu vă dă dreptul la lătrat Șorozi.Da,așa-i:unii sau democratizat,alții sau contemplat,pe alții dreku i-a luat.Vedeți voi lui toaș”Florescu nu i-a plăcut...Ei na,nici lu”...Totul a fost cu față umană.Prima trebuia f...rudele,”pretinii

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Zacusca ”zburată” Este o versiune de zacuscă pentru gospodinele mai comode sau care nu pot sta îndelung să amestece în oală. Se face relativ repede, legumele nu se coc, ci se prăjesc iar zacusca scade în cuptor și este amestecată doar de 2 ori.... Citeşte