Un individ din Bosanci a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu milioane de lei. Prin rechizitoriul de sesizare a instanței de judecată, Dragoș Stănescu va trebui să răspundă pentru comiterea mai multor infracțiuni, respectiv evaziune fiscală, spălare de bani și refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare.
Procurorii au explicat și cum s-au comis faptele, toate pe parcursul anului 2012. În acel an, pe 5 iulie, Dragoș Stănescu a cooptat în firmă o altă persoană, pe care a numit-o administrator. În paralel, a efectuat demersurile necesare la Oficiul Registrului Comerțului pentru a muta firma de la Bosanci la Bistrița. Totul s-a perfectat la începutul anului 2013, dar, potrivit procurorilor suceveni, în cursul lui 2012 întreaga activitate a firmei din Bosanci a fost coordonată tot de Dragoș Stănescu, acesta fiind și cel care a refuzat să se prezinte la control la Garda Financiară cu actele societății.
Cum s-au derulat neregulile
Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2012, Dragoș Stănescu nu a înregistrat în evidența contabilă venituri de 6.014.094 de lei rezultate în urma comercializării bunurilor provenite din achiziții interne și intracomunitare, în acest mod sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat cu suma de 1.530.861 de lei, din care impozit pe profit în sumă de 87.478 de lei și TVA în sumă de 1.443.383 de lei.
„În perioada ianuarie-septembrie 2012, inculpatul Stănescu Dragoș a declarat achiziții intracomunitare diminuate față de valoarea totală a achizițiilor efectuate în perioada verificată. Mărfurile achiziționate intracomunitar în sumă de 2.259.498 de lei și neînregistrate au fost comercializate la suma de 2.485.448 de lei, sumă care reprezintă valoarea mărfii cu adaos comercial de 10% practicat de societate (2.259.498 + 225.950 adaos) și care a fost comercializată pe teritoriul României fără a fi înregistrată în evidență contabilă și fără a se determina și declara la organele fiscale competente impozitul pe profit în sumă de 36.152 lei și TVA-ul aferent în sumă de 596.508 lei. Prin omisiunea înregistrării și declarării acestor operațiuni, inculpatul a creat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 632.660 lei”, au descris procurorii suceveni una din faptele bărbatului din Bosanci
Lucrurile nu s-au oprit aici, iar următorul pas a fost descris tot în rechizitoriul de trimitere în judecată: „În perioada ianuarie – septembrie 2012, inculpatul Stănescu Dragoș a încasat în contul societății din Bosanci, suma brută de 10.748.730 de lei, din care TVA în sumă de 2.080.399 de lei, baza impozabilă fiind de 8.668.330 de lei. În perioada ianuarie – septembrie 2012, societatea din Bosanci a declarat livrări de bunuri în valoare netă de 7.110.705 de lei, cu TVA aferent în sumă de 1.706.569 de lei. Prin compararea încasărilor prin conturile bancare ale societății cu sumele înscrise în deconturile de TVA, cod 300, depuse de societate în perioada supusă inspecției fiscale, s-a stabilit o diferență de venituri nete nedeclarate care se constituie ca bază impozabilă suplimentară pentru impozitul pe profit, respectiv venituri nedeclarate în sumă de 1.557.626 de lei, cu TVA de colectat în sumă de 373.831 de lei. Prin omisiunea înregistrării și declarării acestor venituri, inculpatul Stănescu Dragoș a creat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 623.051 de lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 249.220 de lei și TVA aferent veniturilor neînregistrate în sumă de 373.831 de lei. Prin omisiunea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, respectiv prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, s-a produs un prejudiciu total în sumă de 2.786.572 de lei, din care 372.850 de lei reprezintă impozit pe profit și 2.413.722 de lei reprezintă TVA”.
Sechestru pe o casă și două autoturisme
Procurorii suceveni au explicat și ultimul episod al infracțiunilor comise de individul din Bosanci, în aceeași perioadă ianuarie-septembrie 2012
„A dispus schimbarea sau transferul unor sume de bani, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, dar a și deținut sau folosit sume de bani, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni. În acest mod, a dispus de suma de 2.786.572 de lei provenită din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv acesta a folosit banii în interes personal, a transferat bani în contul personal, a efectuat plata mărfurilor achiziționate cu o parte din suma de menționată mai sus. Din suma respectivă inculpatul a efectuat plăți ale facturilor, a transferat suma totală de 478.000 de lei cu titlu de «returnare creditare societate» în contul său personal deschis la o bancă comercială, sau a retras numerar din conturile societății din Bosanci suma totală de 1.665.400 de lei cu titlu de «retragere sume împrumutate asociați», «eliberare numerar prin cec/ordin de plată», «returnare creditare societate» sau prin retragere numerar de la ATM – infracțiunea de spălare de bani”, se arată în materialul de sesizare a instanței de judecată.
Pentru a recupera măcar parțial din prejudiciu, procurorii au pus sechestru pe o casă de locuit în comuna Bosanci și două autoturisme marca Mercedes Benz Sprinter, bunuri aparținând lui Dragoș Stănescu.
Procurorii au mai ținut să precizeze că „această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.