Fiica de 9 ani a preotului Gavril le-a cerut ieri medicilor să fie dusă la capelă pentru a-și lua rămas bun de la tatăl și de la sora ei

Cei doi copii ai familiei Gavril care sunt internați în secția Chirurgie Infantilă a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au asistență psihologică permanentă din partea instituției medicale și au alături de ei o soră a mamei lor. Cea care se ocupă de consilierea Alexiei, în vârstă de 9 ani, și a lui Ioan, în vârstă de 3 ani, este psihologul din secția Oncologie a spitalului, Geanina Cîrlan.
Conform procedurilor terapeutice, Alexia a fost informată, luni, de moartea tatălui și a surorii sale mai mici și de faptul că mama și sora mai mare sunt în viață, dar în stare foarte gravă și susținute de aparate.
”Trebuie să știe, este benefic pentru ea să vorbim despre suferința pe care o are. Este important să comunice, să vorbească despre ceea ce simte. Am vorbit despre viață și despre moarte, este foarte matură în gândire. S-a comportat și se comportă foarte firesc, tatăl lor le-a vorbit despre ciclul vieții și al morții și a reacționat extrem de matur. Este un copil căruia nu îi este teamă de moarte și asta este rodul educației primite de la părinți, de la tatăl ei, mai ales. Ieri am învățat multe de la un copil de 9 ani”, a afirmat psihologul Geanina Cîrlan.
Ea a spus că ieri dimineață, când s-a trezit, Alexia le-a cerut medicilor să fie dusă la capela în care au fost depuși tatăl și sora ei, într-un moment al zilei când nu este nimeni acolo, pentru a-și lua rămas-bun, solicitare care i-a fost acceptată imediat, ca parte a terapiei emoționale. Înainte de a ajunge la capelă, unde a fost așteptată de duhovnicul ei, Alexia a trecut pe acasă, de unde a luat o brățară și o iconiță, ultime daruri pentru sora și tatăl ei.
”Am încurajat-o să le scrie scrisori și a scris mult, câte o pagină pentru fiecare. Le-a lăsat alături de cei dragi, de care îi este dor”, a spus plângând Geanina Cîrlan.
Ea a mărturisit că în cei 11 ani, de când profesează ca psiholog la Oncologie, nu a avut niciodată o misiune atât de grea ca cea de a anunța un copil de 9 ani că și-a pierdut tatăl, o soră, mătușa și unchiul, iar mama și cealaltă soră sunt între viață și moarte.
”Cum poți să-i spui unui copil asemenea lucruri?! Este prea mult, mult prea mult!”
”La Oncologie, când anunți familia că s-a întâmplat (n.r. decesul cuiva drag), doliul e pe jumătate consumat din timpul vieții. De când află un diagnostic grav, oamenii se obișnuiesc treptat cu suferința, cu durerea pierderii cuiva drag. Dar cum poți să-i spui unui copil asemenea lucruri?! Este prea mult, mult prea mult! M-a marcat profund. Sper într-o minune, ca măcar mama și sora cealaltă să supraviețuiască, să pot să-i dau și o veste bună, când mă întreabă cum se simt. E bine că întreabă, dar repet, e mult prea mult pentru orice om ceea ce s-a întâmplat”, a spus psihologul Geanina Cîrlan, în lacrimi pe toată durata convorbirii.
De Alexia și Ioan se ocupă deocamdată o soră a mamei lor, ”foarte echilibrată și responsabilă”, după cum a subliniat psihologul.
În accidentul rutier care i-a distrus familia, Ioan a suferit o fractură cot, contuzie de bazin și femur bilateral, iar Alexia a fost policontuzionată, cu traumatism cranio-cerebral și contuzie toraco-abdominală. Din fericire pentru ea, la momentul accidentului dormea și nu își amintește nimic despre ceea ce s-a întâmplat.
Potrivit psihologilor, la dispariția unei persoane apropiate copiii și adolescenții au nevoie să vorbească despre ce s-a întâmplat, să-și exprime emoțiile legate de această situație și trebuie încurajați să deseneze, să scrie, să vorbească despre cel dispărut, să iasă din casă și să facă sport deoarece sportul ajută creierul să elibereze endorfine, care alină durerea.
Este greșit să li se spună că persoana care a murit doarme pentru că astfel vor avea așteptări ca aceasta să se trezească sau pot avea probleme cu dormitul, mai ales dacă li s-a spus că moartea e ca un somn lung.
Din conduita terapeutică, în cazul copiilor mai mari de 6 ani, face parte și participarea la ritualuri – fie la înmormântarea propriu-zisă, fie la un ritual de adio, conceput special în acest scop (scrisori, aprinderea de lumânări, plantarea unui pom sau a unei flori etc.). În cazul copiilor care au avut o legătură cât de mică și cu religia, credința îl poate ajuta să depășească momentul.
La întrebările pe care le au este necesar să li se răspundă clar și sincer și să li se spună că moartea este ceva firesc.
Pe lângă asistența psihologică acordată copiilor, Geanina Cîrlan îi consiliază și pe ceilalți membri ai familiei aflați în preajma lor, în încercarea de a mai ușura din povara imensă care s-a prăvălit dintr-o dată peste umerii lor.