53% dintre liceenii din județ consideră că nu sunt evaluați obiectiv și corect la clasă de profesorii lor și, cu toate că pot cere o reevaluare, puțini elevi profită de acest drept, fie de teama represaliilor, fie pentru că pur și simplu nu sunt băgați în seamă.
Asta reiese dintr-un sondaj realizat de Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Suceava, care urmărește să surprindă în ce măsură sunt respectate drepturile celor de pe băncile școlii, consemnate în Statutul elevului.
CJE Suceava a demarat acest studiu pe un eșantion de aproximativ 1.300 de elevi din toate liceele de pe raza județului Suceava, aceștia având de răspuns la 25 de întrebări ce țin de respectarea anumitor drepturi.
Ciprian Tuchiluș, președintele CJE Suceava, a menționat că raportul își dorește să facă o analiză a respectării drepturilor elevului în învățământul preuniversitar în scopul îmbunătățirii stării sistemului.
„Cu toate că a trecut aproape un an de la aprobarea lui, Statutul Elevului continuă să fie ignorat de multe dintre conducerile școlilor, care consideră regulamentele proprii ale școlii mai presus decât reglementările ministerului. Elevii s-au arătat a fi foarte încântați de faptul că părerea lor este luată în calcul, fapt ce a sporit încrederea față de răspunsurile date de aceștia”, a menționat Tuchiluș.
42% dintre respondenți spun că rareori sunt ascultați de profi
Rezultatele sondajului mai arată că „într-un sfert din totalul unităților liceale din județ, elevilor li se solicită fie plata unor anumite servicii (gardian, eliberarea unei diplome), fie așa-numitul fond al clasei sau al școlii. Mai grav este că neplata acestor sume atrage după sine apostrofarea elevilor, fapt ce se constituie într-o abatere gravă de la legile în vigoare.
La întrebarea „Considerați că părerea voastră este luată în considerare de cadrele didactice?”, 42% dintre respondenți au răspuns rareori, iar 35% au răspuns că destul de des. 19% dintre liceeni spun că părerea lor este ascultată de profesori, în timp ce 4% declară contrariul.
O altă temă a chestionarului face referire la discriminarea elevilor, 35% dintre aceștia menționând că au fost supuși la anumite comportamente discriminatorii sau la comportamente care au dus la lezarea imaginii proprii.
„În condițiile în care discriminarea de orice fel este interzisă în societatea românească, o parte din elevii județului Suceava se duc la școală cu teama că, în orice moment, ar putea fi apostrofați, jigniți, batjocoriți, discriminați, marginalizați”, arată analiza studiului realizat de Consiliul Elevilor Suceava.
De asemenea, aproape toți cei chestionați au răspuns că au fost sancționați pentru fapte petrecute în afara școlii, lucru ce contravine prevederilor Statutului Elevului, iar un sfert dintre respondenți au menționat că nu au dreptul să-și aleagă disciplinele opționale.
Raportul mai arată că trei sferturi dintre liceeni au fost influențați de un cadru didactic în alegerea reprezentantului în Consiliul de Administrație sau Consiliul Elevilor.
Totodată, mult peste jumătate din elevii respondenți au fost siliți să facă lucruri sub amenințarea absenței, în condițiile în care legea prevede clar în ce condiții se consemnează aceste absențe. Motivele pentru care li s-au consemnat abuziv absențele au fost neîntemeiate: lipsa uniformei, solicitarea unor explicații referitoare la unele situații ivite, exprimarea nemulțumirii în ceea ce privește evaluarea etc.
Elevii vor educație de calitate
Reamintim că în urmă cu un an, ministrul Educației aproba Statutul Elevului, act normativ ce reglementează drepturile și îndatoririle elevilor. „Acesta a plecat de la propunerea elevilor, cei care doresc să schimbe sistemul de învățământ românesc, care este unul moștenit din perioada comunistă. Întrebarea care se impune, în această situație, este de ce România nu poate prelua reforme din sistemele de învățământ care și-au dovedit eficiența. Educația reprezintă primul pas spre o lume mai bună, spre dezvoltare, spre înțelegere, iar actanții din educație trebuie să lucreze cot la cot pentru acest fapt”, arată studiul realizat. În continuare, se menționează că existența unui statut care să reglementeze drepturile, îndatoririle, interdicțiile, modalitățile de sancționare, asociere și reprezentare ale acestuia a fost o nevoie pregnantă resimțită de mai mult timp de către aceia interesați de bunăstarea elevilor și de dreptul acestora de beneficia la o educație de calitate.
Sondaj
Mai mult de jumătate dintre liceenii suceveni consideră că nu sunt evaluați obiectiv de profesori
