13 – 15 octombrie

Târgul de Handmade și ateliere de creație, la Iulius Mall Suceava

Pentru pasionații de obiecte lucrate manual și de articole cu dichis, care înfrumusețează orice spațiu, la Iulius Mall Suceava se va desfășura o nouă ediție a Târgului de Handmade. De vineri până duminică inclusiv, în perioada 13 – 15 octombrie, parterul mallului va reuni numeroși expozanți cu imaginație și îndemânare. Aceștia vor impresiona clienții cu piese unicat, lucrate cu migală și realizate prin tehnici inedite. Bijuterii din pietre prețioase și semiprețioase, fimo, piele, steampunk sau din materiale neconvenționale, accesorii vestimentare, tablouri pictate manual, felurite decorațiuni, cosmetice naturale și multe alte articole aparte sunt propunerile Târgului de Handmade. Pentru că poveștile sunt fascinante pentru orice ștrengar, în această sâmbătă, Iulius Mall Suceava îi invită pe prichindei să își creeze propriile personaje. De la orele 14.00 și 15.00, la atelierele de creație din zona magazinelor pentru copii, specialiștii Creativ & Deco îi vor învăța pe cei mici cum să picteze figurine de ceramică. Avioane, flori, animăluțe și multe altele vor prinde culoare cu ajutorul mâinilor dibace ale micilor artiști. Toate materialele sunt puse la dispoziție de Iulius Mall Suceava, iar creațiile vor fi oferite cadou participanților, care vor fi provocați să își construiască propriile povești pe baza acestora.

Recomandări

Cumpărături pentru începerea anului școlar, cu premiu un telefon Apple iPhone 16 Plus, la Iulius Mall Suceava

Peste 50 de artiști urcă pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați

Târg de jucării cu scop caritabil, organizat de Fundația umanitară „Sânge pentru România” și Iulius Mall Suceava