În acțiune

Urmărire pentru prinderea unui puștan de 16 ani care se plimba cu mașina

Lucrătorii de la Secția 2 Poliție Rurală Ipotești au fost nevoiți să urmărească mai bine de un kilometru o mașină care fugea de „rupea pământul”. Incidentul s-a petrecut sâmbătă la amiază, în satul Plăvălari din comuna Udești.
În timp ce se deplasau cu mașina de serviciu, polițiștii au observat un autoturism marca Volkswagen care circula pe un drum comunal și care a întors brusc și a demarat în trombă.
Pentru că totul s-a petrecut rapid și foarte suspect, polițiștii au pus girofarurile în funcțiune și au dat drumul și la semnalele acustice și au „alergat” după mașina suspectă.
Au reușit să o oprească după o scurtă urmărire și au aflat și de ce dorea șoferul să nu dea ochii cu oamenii legii: are numai 16 ani și, firește, nu deține permis de conducere.
Pentru „năzdrăvănia” de sâmbătă s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Recomandări

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști. Nici unul dintre ei nu avea permis

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv