Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a criticat actuala guvernare PSD pentru lipsa de implicare în simplificarea birocrației, promisiune pe care social-democrații au făcut-o în perioada ultimei campanii electorale. Într-o declarație politică intitulată „Unde ați pierdut debirocratizarea, domnule prim-ministru?”, deputatul Ioan Balan atrage atenția că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă atât cetățenii români, cât și antreprenorii este legată de relația acestora cu autoritatea statală, organ fiscal, agenție care emite autorizații, direcție sau inspectorat sau autoritate publică centrală. „După atâția ani, după atâtea guverne și după atâtea promisiuni auzite de cetățeni, pare că nimeni nu mai are încredere în faptul că această relație s-ar putea schimba în bine. În loc să avem un aparat birocratic pus în slujba plătitorului de taxe, la noi, lucrurile stau exact pe invers, astfel încât cetățeanul este la mâna autorităților statale, la fel de umilit în drepturile sale ca și în urmă cu peste douăzeci de ani. Cetățeanul român rămâne cocoșat în fața ghișeului, ca într-o relație feudală”, a spus Ioan Balan. El a amintit că în ultimii ani au existat mici tentative de debirocratizare, eșuate parțial, care ar fi trebuit să facă viața cetățeanului mai simplă. Ioan Balan a dat ca exemplu „așa-numita” dispariție a tradiționalei ștampile sau dispariția obligației cetățeanului de a furniza autorităților cazierul sau unele adeverințe, rămânând ca autoritatea publică să ceară ea altor autorități informațiile de care are nevoie. „Pe hârtie, această reformă pare făcută. În practică, ea nu funcționează. Nu este funcționar public care să accepte vreun document neștampilat de sus până jos, așa cum toate autoritățile publice continuă să ceară documente care nu mai trebuie cerute. Iar rezultatul îl cunoaștem cu toții. Cetățenii continuă să îngroașe rândurile pe la cozi interminabile, pentru a lua adeverințe care să ateste că nu au nevoie de acele adeverințe. Mulți evită să privească realitatea în față, însă lucrurile chiar așa stau, iar cetățeanul se simte în continuare umilit de autoritatea publică, care funcționează pe banii plătiți de el”, a mai spus parlamentarul PNL.
Ioan Balan a arătat că birocrația excesivă lovește nu numai în cetățeanul de rând, ci și în performanțele și competitivitatea agenților economici din România. „Pe bună dreptate se poate spune că trebuie să ai curaj, nu glumă, ca să demarezi o afacere la noi în țară”, a subliniat Balan. El a precizat că înainte de a se apuca de muncă sau de a produce, agenții economici învață cum să nu fie „striviți” de mormanele de hârtii pe care trebuie să le completeze cu pixul și să le prezinte la numeroase autorități publice, „în nu știu câte colțuri ale județului sau chiar ale țării”. Ioan Balan adăugat că dacă până la completarea acestor hârtii nu intră în faliment, agenții economici mai au o șansă să se apuce și de afaceri. „Din acest motiv, statisticile ne aruncă într-un top rușinos la nivel internțaional, din perspectiva libertății economice și a ușurinței cu care un om onest poate pune repede pe picioare o afacere”, a afirmat deputatul PNL de Suceava.
Balan: Este de necontestat faptul că în ultimele nouă luni de zile birocrația a făcut tot mai grea viața românului
Ioan Balan a mai spus că de mulți ani, oamenii de afaceri onești din România strigă din răsputeri că cei mai mari dușmani ai lor sunt tocmai birocrația, nerespectarea termenelor, costurile uriașe generate de birocrație și pierderile de oportunități generate de întârzieri.„În campaniile electorale, partidele promit mult, dar nu fac nimic. Am avut marea curiozitate să văd ce minuni a promis PSD, pe această temă, mediului de afaceri din România. Pe oricine l-ar lua cu amețeală dacă ar citi ce promisiuni uriașe a făcut PSD în chestiunea debirocratizării, a simplificării relației dintre stat și contribuabil, a punerii administrației în serviciul cetățeanului și nu invers”, a declarat Balan, care a mai adăugat că „oare cine nu ar fi apreciat favorabil acțiunile Guvernului PSD, dacă acesta, prin măsurile sale, făcea viața mai ușoară cetățeanului plătitor de taxe? Vă spun că, la unison, toată lumea ar fi avut cuvinte de apreciere. Mai mult și chiar paradoxal, a simplifica viața românului chiar nu costă bani, ci trebuie doar voință”.
Ioan Balan a afirmat că este de necontestat faptul că în ultimele nouă luni de zile birocrația a făcut tot mai grea viața românului. Balan a precizat că dacă cineva contestă acest lucru ar fi bine să vadă singur cozile interminabile care continuă să se formeze la eliberarea documentelor de identitate, a permiselor de conducere sau pentru înmatriculări de vehicule, acest lucru întâmplându-se aproape în toată țara. Deputatul PNL de Suceava mai consideră că este jenant să se tot audă scuza autorităților române, „care dau din umeri” și aruncă vina pe cetățenii plecați la muncă în străinătate, care, în scurtele lor vacanțe în țară, vin să-și reînnoiască documentele de identitate.
Ioan Balan a mai amintit că în campania electorală, PSD le-a promis agenților economici că nu vor mai plăti taxe și impozite până când acestea nu vor fi toate accesibile și plătibile prin internet. Balan a atras atenția că dacă în acest sens nu s-a făcut nimic, Guvernul s-a gândit să le facă o surpriză agenților economici și a inventat „absurdul” „split TVA”, plata defalcată a TVA, adică un nou proces birocratic, o nouă durere de cap pentru agenții economici.
„Boala gravă a birocrației nu este de ieri, de azi. Nici nu am cerut Guvernului să ne scape de ea peste noapte, pentru că nu ar fi fost posibil. Ceea ce, însă, Guvernul PSD ar fi putut să facă ar fi fost să nu birocratizeze și mai mult autoritățile publice, să nu complice viața oamenilor și mai mult”, a mai spus deputatul liberal. Ioan Balan consideră că dacă se dorește cu adevărat, fiecare guvern ar trebui să contribuie la diminuarea birocrației.