Dezvoltare

Primăria Fălticeni primește 13 milioane de lei prin PNDL pentru investiții în infrastructura rutieră



Primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman
Primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman

Primăria municipiului Fălticeni primește o finanțare de 13 milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru investiții în infrastructura rutieră. Este vorba de două proiecte, unul în valoare de 7 milioane de lei, care vizează modernizarea străzilor 1 Mai, Nicolae Beldiceanu, Cuza Vodă, Anton Holban, Pietrari, Ștefan cel Mare, Dragoslav, Ana Ipătescu și Nicu Gane, însumând 12 kilometri, și celălalt în valoare de 6 milioane de lei, care presupune reparații capitale la podul de pe E85 la intrare în Fălticeni dinspre Roman. Primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman, a declarat că documentele necesare semnării contractelor de finanțare vor fi depuse luni, 25 septembrie, la Ministerul Dezvoltării.
”Toate primăriile au primit sarcina să realizeze studiile de fezabilitate și alte documente specifice. Termenul limită de depunere a acestor documente este 30 noiembrie, dar mă bucur că la Fălticeni ne-am făcut treaba foarte repede și suntem printre primii în țară care depunem documentele complete luni, 25 septembrie. Mulțumesc colegilor din primărie care au muncit foarte mult în această perioadă și am reușit ca două proiecte importante în valoare totală de circa 13 milioane de lei să fie realizate cu mai mult de două luni înainte de termen”, a spus Coman.
El a precizat că în cadrul celor două proiecte vor fi realizate lucrări de asfaltare a unui număr de nouă străzi, trotuare, ridicarea la cotă a capacelor de utilități și reparații capitale la podul de la intrarea în Fălticeni dinspre Roman, inclusiv a unui segment din strada 2 Grăniceri de o parte și alta a podului. ”Imediat după semnarea contractelor de finanțare vor da drumul la licitațiile pentru proiectare și execuție”, a mai spus primarul de Fălticeni.



Recomandări

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Licitația pentru reparații și consolidarea blocului explodat în Burdujeni, reluată în aceeași zi cu explozia blocului din Rahova

Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022
Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022