Doborâturi

Vântul a făcut prăpăd în pădurile din zona de munte a Sucevei

Cele mai mari pagube produse de fenomenele meteo extreme au fost în pădurile Sucevei

Fenomenele meteorologice de duminică seara, în special intensificarea vitezei vântului, au avut efecte dezastruoase asupra pădurilor din zona de munte a județului.
La o primă estimare, numai în fondul forestier de stat, gestionat de Direcția Silvică Suceava, doborâturile de vânt au produs pagube de 30.000 de mc de masă lemnoasă.
Șeful DS Suceava, Sorin Ciobanu, a precizat că zonele cele mai afectate sunt Broșteni, Crucea, Dorna Candrenilor, Iacobeni, Cârlibaba, Pojorâta, Brodina și Falcău.
Urmează ca în perioada următoare silvicultorii suceveni să ia măsurile necesare pentru scoaterea din pădure și valorificarea lemnului afectat de doborâturile de vânt.
În paralel, Garda de Mediu Suceava se ocupă de centralizarea datelor privind pagubele provocate de doborâturile de vânt la nivelul întregului județ, pentru că vijelia s-a abătut și asupra suprafețelor forestiere administrate de ocoale silvice private.
Anul acesta, în pădurile județului Suceava s-au înregistrat cele mai mari pagube produse de fenomenele meteorologice extreme din întreaga țară, aproape 21.000 de hectare de pădure fiind doborâte numai în luna iunie, tot din cauza vijeliilor, care, pe alocuri, s-au manifestat ca o tornadă.

Cele mai mari pagube produse de fenomenele meteo extreme au fost în pădurile Sucevei
Cele mai mari pagube produse de fenomenele meteo extreme au fost în pădurile Sucevei
Cele mai mari pagube produse de fenomenele meteo extreme au fost în pădurile Sucevei
Cele mai mari pagube produse de fenomenele meteo extreme au fost în pădurile Sucevei

Recomandări

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Mesajul prefectului Andronachi în a șaptea zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

5 milioane de puieți de arbori, produși în pepinierele Direcției Silvice Suceava, plantați în campania de împădurire de primăvară