Accident

Un bărbat a ajuns în comă la spital, după ce a căzut din căruță

Un bărbat de 32 de ani a ajuns în comă la spital, după ce a căzut din căruța cu care se deplasa. Accidentul s-a petrecut joi la prânz, în timp ce bărbatul din comuna Verești se deplasa cu căruța pe un drum comunal din localitate. La un moment dat, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut din căruță, lovindu-se cu capul de asfaltul de pe drum. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, care i-a acordat bărbatului primul ajutor, după care l-a transportat la spital.
La Unitatea de Primire Urgențe, medicii l-au diagnosticat pe bărbat cu comă gradul II, traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, traumatism toraco-abdominal, hematom epicranian, acesta rămânând internat în secția de Neurochirurgie a spitalului, cu un pronostic rezervat. Polițiștii nu l-au putut testa pe bărbat cu aparatul etilotest, având în vedere starea în care se afla, fiind solicitat sprijinul Biroului Rutier din cadrul poliției Municipiului Suceava pentru recoltarea probelor biologice de sânge. Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă