Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În urmă cu mai bine de 76 de ani, la Fântâna Albă, în poiana Varniţa, s-a scris una dintre cele mai negre pagini din istoria recentă a românilor din Bucovina. Din păcate, poiana Varniţa, locul unde un număr foarte mare de persoane, într-o majoritate covârşitoare de naţionalitate română, şi-au pierdut viaţa este lăsată uitării în cea mai mare parte a anului.
Mai grav este că la Cernăuţi funcţionează mai multe organizaţii româneşti, unele din ele primind finanţări serioase din partea statului român, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni. Din păcate, poiana Varniţa pare uitată de toată lumea, iar gloanţele mitralierelor soldaţilor sovietici de la 1 aprilie 1941 şuieră şi acum. Nu au răceala plumbului, ci greutatea indiferenţei şi nepăsării.
Un peisaj grotesc şi care nu face deloc cinste României
Poiana care acum 76 de ani era scăldată în sânge arată acum jalnic. Dalele care s-ar putea traduce ca oareşce alei abia se văd din iarba care are şi aproape un metru înălţime.
Troiţa pe care scrie neutru „Bucovinenilor, victime ale evenimentelor tragice de la 1 aprilie 1941” se degradează treptat şi bucăţi din ea sunt deja sărite. Alte cruci pe care au fost amplasate ştergare cu motive naţionale ucrainene sunt şi ele lăsate în voia sorţii.
De la manifestările care au loc pe 1 aprilie au rămas şi câteva coroane de flori. În mod firesc, se poate spune, atârnă jalnic pe lângă troiţă. De fapt, sunt parte integrantă dintr-un peisaj grotesc şi care nu face deloc cinste României.
Ceva mai încolo, în pădure, se află o cruce din piatră ridicată de societatea „Arboroasa” din Cernăuţi. Şi aici o coroană de flori era căzută într-o rână, iar câteva lumânări stăteau pe soclu aşteptând ca cineva să le aprindă pentru a da lumină morţilor de acum mai bine de şapte decenii.
Un loc atât de important pentru istoria noastră, aflat la doi paşi de graniţă, de altfel de acolo din poiana Varniţa se vede tărâmul românesc, este lăsat să-şi plângă singur nenorocirea. Poate că aşa îi este dat neamului românesc, să-şi uite şi să-şi abandoneze istoria şi să ignore moartea unor oameni nevinovaţi.
Dintre toate relele trebuie să remarc faptul că pe drumul spre poiana Varniţa autorităţile ucrainene au amplasat indicatoare din loc în loc, astfel încât nu mai mergi chiar în necunoscut, deşi vechiul drum este unul de pământ extrem de denivelat. Se poate merge, în schimb, pe un drum forestier mai bun, dar şi pe aici ai nevoie de un ghid sau de cunoştinţe mai clare despre poiana Varniţa pentru a nu te rătăci.
Ce s-a întâmplat la 1 aprilie 1941
Potrivit datelor istorice prezentate de Wikipedia, la începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Se întâmpla după ce URSS a înglobat Nordul Bucovinei în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.
„Drept urmare, la 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română. În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. După masacru răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morţi sau muribunzi”, se specifică pe site-ul Wikipedia.
Nici până în ziua de astăzi nu se ştie exact numărul persoanelor care au murit în poiana Varniţa, iar cifrele variază foarte mult, în funcţie de sursă, de la câteva zeci până aproape de 3.000 de oameni.
Cert este că cei mai mulţi dintre cei care şi-au pierdut viaţa erau români, aceasta fiind şi explicaţia pentru care doreau să treacă în patria mamă.
