Președintele Consiliului Județean Suceava a prezentat ieri o primă formă a Master Planului de Transporturi al județului, documentul fiind dezbătut în premieră în cadrul unei întâlniri cu primarii suceveni. Gheorghe Flutur a precizat că o temă importantă discutată ieri la ședința cu primarii a fost cea legată de Planul de Amenajare a Teritoriului Județului Suceava, care reprezintă dezvoltarea pe următoarea perioadă a județului. Flutur a explicat că în acest plan sunt incluse Master Planurile pe transport și cel pe turism, dar și probleme de gestionare a dezvoltării județului în următorii ani.
Făcând referire la Master Planul de Transporturi, președintele CJ Suceava a amintit că în județ sunt peste 3.100 de kilometri de drumuri naționale, județene și comunale.
„În primul rând vreau să spun că avem o provocare la orizont, blocarea în trafic, mai ales în sezonul estival. Numărul turiștilor care a crescut în ultimul timp ne face să ne gândim la soluții alternative de fluidizare a traficului. Și eu nu cred că trebuie să așteptăm ca cineva, de la o companie sau de la o agenție națională, să ne spună unde să facem sensuri giratorii, șosele ocolitoare sau benzi de stocare. Noi trebuie să propunem către Ministerul Transporturilor și către aceste companii ceea ce ar trebui să se facă”, a declarat șeful administrației județene.
El a arătat că la o primă analiză a reieșit necesitatea construirii a 18 sensuri giratorii noi pe drumurile naționale. Gheorghe Flutur a făcut referire la DN 2 de la Drăgușeni – Suceava – Siret, declarând că ”toată lumea e de acord” că este necesară amenajarea de sensuri giratorii în intersecția de la Spătărești, cu drumul spre Gura Humorului, la intersecția cu drumul spre Boroaia, sau la Grănicești, în intersecția cu ruta spre Rădăuți. „Ca să nu mai vorbesc de DN 17. Cred că la Frasin și Pojorâta sunt două intersecții care au nevoie de sensuri giratorii, pentru că sunt și obiective turistice acolo. Apoi la intersecția din Vama cu drumul spre Vatra Moldoviței este nevoie de o bandă de stocare, pentru că stai o oră să ieși de pe o arteră secundară în drumul național”, a explicat Gheorghe Flutur.
Master Planul va fi transmis Ministerului Transporturilor
Președintele CJ Suceava a adăugat că tot în Master Plan sunt incluse și șoselele ocolitoare ale unor localități, investiții necesare tot pentru fluidizarea traficului. Flutur a subliniat că municipiul Suceava are nevoie de o a doua șosea de centură, astfel de drumuri fiind necesare și pentru Fălticeni, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. „Sunt absolut necesare aceste variante de ocolire pentru că, din păcate, în ultimul timp traficul este blocat. Dar sunt și localități precum Vama, Frasin, Marginea sau Siret la care va trebui să ne gândim cum scoatem traficul greu, pentru ca mașinile mari să nu meargă până în centrul localității ca să blocăm turiștii și traficul de mașini mici. Sunt lucruri la care țin foarte mult”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a mai spus că un capitol aparte în Master Planul de Transporturi al județului este și strategia de dezvoltare pentru amenajarea legăturilor din județ către viitoarele autostrăzi care se preconizează a se construi în zona Moldovei.
Gheorghe Flutur a precizat că proiectul Master Planului de Transporturi va fi trimis tuturor primarilor din județ pentru a face observații pe marginea acestuia, aceștia trebuind să găsească soluții și pentru fluidizarea traficului pe drumurile comunale. „La un moment dat trebuie să punem cap la cap toate lucrurile astea, iar Planul de Amenajare a Teritoriului va fi un capitol cu master planul de transport rutier, care va sta la baza dezvoltării județului. În același timp, acest master plan îl vom transmite și Ministerului Transporturilor pentru a ști ceea ce dorim noi”, a spus Flutur.
Master Planul pe Turism va propune soluții pentru creșterea perioadei pe care turiștii o petrec în județ
Președintele CJ Suceava a făcut referire și la Master Planul de Turism al județului, precizând că acesta va avea în vedere găsirea de soluții pentru a crește perioada pe care turiștii o petrec în județul Suceava. Gheorghe Flutur a spus că în acest domeniu nu se poate să nu existe o coordonare a activităților de turism, o strategie privind dezvoltarea rețelelor de pensiuni, a serviciilor sau asocierea lor pentru a participa la diverse târguri și acțiuni de promovare, sau o poziție oficială față de noua lege a turismului privind asocierea pentru managementul destinațiilor turistice.
„Când spun asta mă refer că trebuie să vedem ce trebuie să facem noi pentru ca turiștii să stea mai multe nopți în județul Suceava. Și asta depinde de foarte mulți factori, și dacă cineva nu le coordonează s-ar putea să pierdem din potențialul pe care județul Suceava îl are”, a declarat Flutur. El a mai adăugat că un proiect important atât pentru transporturi, cât și pentru turism trebuie să fie modernizarea unui drum de circa 18 kilometri care să facă legătura directă între mănăstirile Putna și Moldovița.