Plăți

Veste bună de la Harșovschi pentru firmele care execută lucrările de investiții din Suceava



Primăria Sucevei va mai plăti din facturile restante către firmele care execută lucrări de investiții pe raza municipiului la sfârșitul acestei luni, când se va încasa o nouă tranșă din taxele și impozitele de la populație. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi după ședința comandamentului de lucru de marți dimineață de la primărie. ”Așteptăm sfârșitul lunii septembrie pentru a mai încasa din taxele și impozitele locale, după care să mai plătim din facturile restante. Oricum, noi așteptăm în primul rând cele șapte milioane de lei de la guvern pentru termoficare, pentru că avem hotărârea de Guvern, avem contractul semnat, iar banii încă nu au venit”, a spus Harșovschi.
El a arătat că cele mai mari restanțe, de patru milioane de lei, sunt la lucrările de modernizare a iluminatului public cu fonduri elvețiene. În schimb, a arătat viceprimarul, la lucrările de amenajare a zonei de agrement Tătărași, plățile sunt la zi. El i-a dojenit pe cei de la Victor Construct, care realizează investiția, că nu au fost prezenți marți la ședința comandamentului de lucru. ”Cei de la Victor Construct nu au venit. Ei spun că sunt în grafic cu lucrările. Sunt singurii care nu au de încasat bani de la primărie. Drept urmare sunt la muncă și nu au venit să stea de vorbă cu noi, dar vom sta de vorbă noi cu ei altfel, dacă nu au reușit să vină. Sper să aibă un motiv bine întemeiat”, a spus Harșovschi.



Recomandări

Liderii IMM-urilor din Suceava critică dur politica fiscală a Guvernului: „IMM-urile au devenit bancomatul statului!”

Conducerea Patronatelor IMM-urilor din județul Suceava a criticat dur noile măsuri de austeritate
Conducerea Patronatelor IMM-urilor din județul Suceava a criticat dur noile măsuri de austeritate

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava