Stoc

Primele manuale de sport au ajuns în depozitul Inspectoratului Școlar Suceava

O parte dintre manualele de sport au ajuns în depozitele Inspectoratului Școlar
O parte dintre manualele de sport au ajuns în depozitele Inspectoratului Școlar

Anul școlar începe pentru elevii clasei a V-a fără manuale la cele mai importante discipline școlare, printre care și limba română și matematică, în schimb le vor primi pe cele de educație fizică și sport.
O serie de contestații la licitații fac ca celelalte manualele să nu ajungă la timp în școli, astfel că manual de sport este singurul pe care elevii din primul an de gimnaziu îl vor găsi pe bănci.
O primă parte a lotului de manuale de sport a ajuns deja în depozitul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, urmând ca acestea să fie distribuite către directorii de școli.
În clasa a V-a sunt înscriși peste 5.000 de elevi din județ.
Potrivit lui Bologa Barac, responsabil de depozitul IȘJ Suceava, „pentru clasa a V-a au venit 1.500 de manuale de educație fizică și sport, de la editura CD Press, urmând să ajungă și cele de la Editura Didactică și Pedagogică și Editura Corvin”. Toate manualele sunt însoțite de CD-uri.
Barac a mai menționat că în cursul săptămânii viitoare IȘJ Suceava va primi o serie de broșuri pentru elevii claselor a V-a care, temporar, vor ține locul celorlalte manuale școlare. Broșurile vor fi conforme cu programa.
Referitor la manualele celorlalte clase, Bologa Barac a mai menționat că tot ce s-a comandat a sosit la depozit, fiind în curs de distribuire.
„Reprezentanții școlii vin și ridică manualele și ulterior le distribuie elevilor”, a mai precizat Barac.
Controverse pe marginea manualului de sport
Apariția manualelor de sport a stârnit sute de comentarii, majoritatea dezaprobatoare. Părinților au transmis Ministerului Educației că nu vor ca mișcarea de pe teren să fie înlocuită de lecțiile cu manualul în față.
Giani Leonte, liderul Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, a menționat în cadrul unei conferințe de presă că „înainte de a avea manualul de educație fizică trebuie să avem manuale la toate disciplinele. Din păcate, numărul profesorilor necalificați de educație fizică este cel mai mare și poate că acel manual le-ar fi util lor”.
La rândul său, Dumitru Irimia, vicepreședintele Alianței și profesor de sport, a comentat că „orice manual e făcut în interesul elevului. Era foarte bine să apară cu 27 de ani în urmă. La ora de educație fizică se transmite un volum foarte mare de informații, mai ales legate de partea de execuție tehnică, procedee, elemente. Nu toți elevii își pot însuși acele informații în acea oră, iar acasă au posibilitatea să aprofundeze, să-și completeze unele date. Elevul nu trebuie să vină cu manualul la ore”.
Costurile manualelor
Potrivit Inspectoratului Școlar Suceava, pentru manualele necesare în anul școlar 2017-2018, IȘJ Suceava a achitat editurilor suma de 895.000 de lei, dublu față de anul trecut, aceasta fiind folosită pentru achiziționarea manualelor la clasele VI-XII.
„Manualele pentru clasele I-IV au fost contractate de Ministerul Educației în baza comenzilor unităților școlare, iar valoarea lor totală poate fi doar aproximată (cca. 440.000 de lei)”, se arată într-un raport al IȘJ.

Primele manuale de sport au ajuns în depozitul Inspectoratului Școlar Suceava
Primele manuale de sport au ajuns în depozitul Inspectoratului Școlar Suceava
Primele manuale de sport au ajuns în depozitul Inspectoratului Școlar Suceava
Primele manuale de sport au ajuns în depozitul Inspectoratului Școlar Suceava
O parte dintre manualele de sport au ajuns în depozitele Inspectoratului Școlar
O parte dintre manualele de sport au ajuns în depozitele Inspectoratului Școlar

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar