Spitalul de Urgență ”Sfântul Ion cel Nou” din Suceava va avea în componență și un spital pediatric, cu toate secțiile, care se va construi în curtea Spitalului Vechi. Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, instituție care patronează spitalul sucevean, a declarat, ieri, într-o conferință de presă susținută la spital, că din analizele făcute împreună cu conducerea unității medicale a reieșit că înființarea unui spital destinat doar copiilor este o necesitate pentru județul Suceava.
”Vom demara toate demersurile pentru construirea unui spital pentru copii, cu 250-300 de paturi, cu toate secțiile necesare. Va fi amplasat pe terenul din incinta Spitalului Vechi, unde Consiliul Județean are aproximativ două hectare”, a declarat Flutur.
Deoarece proiectul depășește posibilitățile financiare ale spitalului și ale administrației județene, demersurile vor fi concentrate pe obținerea de fonduri europene. Flutur vizează în primul rând economiile care se vor face la licitația pentru construirea celor opt spitale regionale.
În Spitalul de Urgență din Suceava există secție de Pediatrie, dotată la standarde foarte înalte și care asigură asistență medicală într-un număr mare de specialități, dar mai sunt domenii în care părinții suceveni trebuie să se adreseze clinicilor pentru afecțiunile copiilor lor.
Pași importanți spre completarea serviciilor medicale pentru copii se vor face odată cu prezența unui radioterapeut pediatru la centrul de radioterapie și diagnostic precoce al cancerului, a cărui construcție începe săptămâna viitoare, precum și prin dezvoltarea Centrului Regional de Epileptologie, la care o parte dintre specialiști lucrează deja în spital și pentru care echipamentele au ajuns de curând în depozitele spitalului.
Tot în curtea Spitalului Vechi va funcționa Centrul de Radioterapie și se va construi un bloc ANL cu 30 de locuințe pentru medici și asistente, acesta din urmă dacă va fi aprobat de Ministerul Dezvoltării, către care a fost deja trimisă documentația. ”Urmărim să stabilizăm la Suceava forța de muncă”, a mai spus Flutur.