Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 18 aug 2017 - Anul XXII, nr. 185 (6601)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Controverse

Discuţii aprinse pe tema construirii unei grădiniţe în curtea Școlii Nr. 9 din Obcini

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Reacţiile apărute în spaţiul public după anunţarea intenţiei de a fi realizată o grădiniţă cu program prelungit în cartierul Obcini, în spaţiul dat în administrare, de municipalitate, Școlii Nr. 9 „Ion Creangă”, au determinat conducerea Primăriei Suceava să poarte discuţii lămuritoare cu cei interesaţi.

În cursul zilei de joi, la sediul municipalităţii sucevene au fost purtate discuţii aprinse pe această temă, fiecare din părţi venind cu argumente pro şi contra realizării acestei investiţii.

Din grupul celor nemulţumiţi de schimbarea destinaţiei spaţiului din curtea instituţiei de învăţământ au făcut parte mai multe cadre didactice, fiind prezenţi fostul director, Constantin Mărgineanu, cel căruia i se datorează înfiinţarea Școlii Nr. 9 „Ion Creangă”, locuitori din Obcini şi părinţii unor copii care învaţă acolo.

„M-a surprins atitudinea unor profesoare care foarte vehement au susţinut că nu este nevoie de grădiniţă în acest mare cartier al Sucevei, când sunt atât de mulţi părinţi care se plâng că nu au unde îşi duce copiii, mai aproape de casă, încât trebuie să îi ducă zi de zi la grădiniţele din alte cartiere. Chiar şi unii dintre părinţii prezenţi la discuţii au recunoscut că trebuie să ducă micuţii la grădiniţe aflate la mare distanţă de casă”, a spus primarul Ion Lungu, la finele dezbaterilor.

De altfel, edilul sucevean le-a explicat celor prezenţi la discuţii că viitoarea grădiniţă nu va ocupa toţi cei 1400 de metri pătraţi de teren aflaţi în discuţie, ci aproximativ 400 de metri pătraţi, diferenţa urmând să fie tot spaţii verzi şi căi de acces.

„Pentru ca proiectul să fie finanţat din fonduri europene trebuie să-i alocăm întreaga suprafaţă, spaţiul aferent fiind obligatoriu de minimum 1.400 de mp. După realizarea clădirii grădiniţei vor rămâne liberi cel puţin 1.000 de mp. Nu este doar dorinţa noastră de a lăsa cât mai mult spaţiu liber, este şi o cerinţă din ghidul de finanţare cu fonduri europene. Cine îşi închipuie că îngrămădim clădirile una în alta se înşală. Avem tot interesul să fie bine, construcţia să corespundă normelor ISU, pentru că altfel nici nu putem autoriza grădiniţa”, a explicat şeful municipalităţii sucevene.

Mai mult, dacă va fi necesar, ar putea fi făcută o separare între grădiniţă şi şcoală, inclusiv la căi de acces, deşi nu este considerată oportună de executivul local.

„Unii părinţi şi profesori s-au arătat îngrijoraţi că se vor întâlni acolo copii de grădiniţă cu cei de şcoală. Nu văd care ar fi problema. La şcoală nu învaţă împreună cei de la clasa 0 cu cei de a 8-a? La Iaşi am văzut grădiniţă în curtea facultăţii, unde merg studenţi, nu vedea nimeni o problemă în asta...Dacă vor să le separăm prin garduri se poate, deşi mai frumos este să avem spaţiu deschis”, a menţionat Ion Lungu.

Primarul Sucevei a spus că la finele lunii august va merge în faţa Consiliului Local cu propunerea de construire a unei grădiniţe cu program prelungit în cartierul Obcini, un cartier cu mulţi tineri, care se află în continuă dezvoltare, dar în care astfel de servicii sunt deficitare.

„Am analizat toate variantele posibile, asta e singura care ne-a mai rămas. Dacă nu acţionăm acum, pierdem finanţarea europeană, prin care am face această investiţie necesară cu o cofinanţare de numai 2% de la bugetul local”, a concluzionat Ion Lungu, care speră ca în curând să poată prezenta şi o simulare a poziţionării în teren a viitoarei grădiniţe, pentru a clarifica situaţia pentru cei care mai au reţineri în această privinţă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Discuţii aprinse pe tema construirii unei grădiniţe în curtea Școlii Nr. 9 din Obcini.
 Vizualizări articol: 2788 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.0 din 3 voturi
Discuţii aprinse pe tema construirii unei grădiniţe în curtea Școlii Nr. 9 din Obcini2.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei