Cultural

Ciocăneștiul poate deveni Centru Național pentru Revitalizarea Tradițiilor

Expoziția de acuarelă „Bistrița aurie” a artistul plastic humorean Radu Bercea

Anul acesta, Festivalul Național al Păstrăvului a avut și o componentă dedicată artelor plastice, în primele două zile fiind vernisate dopă expoziții. În cadrul expoziției de acuarelă „Bistrița aurie”, artistul plastic humorean Radu Bercea a prezentat publicului 32 de lucrări în care a redat cu ajutorul acuarelei frumusețile bazinului hidrografic al Bistriței Aurii. Peisaje, gospodării țărănești, plutași, pescari, cătune din comunele Ciocănești, Iacobeni și Cârlibaba, stâne, ciobani, codrii cu vietățile pe care le adăpostesc a fost „oferta” lui Radu Bercea pentru turiștii dornici de drumeție în satele de la limita județului Suceava cu Maramureș. Alte 40 de lucrări reprezentând case cu motive tradiționale din Ciocănești, case bătrânești din Bucovina, biserici și mănăstiri din județul Suceava au stârnit interesul celor ajunși la Ciocănești pentru a vizita Bucovina.
Cursul „Arta picturii tradiționale pe sticlă”, ediția I
Vernisajul expoziției cu lucrările de pictură tradițională pe sticlă realizate de câștigătorii ediției a V-a a concursului de încondeiat ouă “Tradiție – valoare sacră”, în tabăra de artă plastică organizată la Ciocănești, în perioada 7-13 august, a fost prilejul pentru o întâlnire a micilor artiști cu iubitorii de frumos veniți în număr mare la festivalul de la Ciocănești.
Așa cum am aflat de la ing. Radu Ciocan, primarul comunei Ciocănești, tabăra este un prim pas din proiectul realizat la inițiativa academicianului Corneliu Bucur de înființare a unui Centru Național pentru Revitalizarea Tradițiilor din România. La Ciocănești va fi unul din cele douăsprezece centre din țară pe care academicianul le-a propus.
Primarul Radu Ciocan a precizat: „La prima ediție a taberei de pictură a icoanelor pe sticlă au participat, pe lângă câștigătorii concursului de încondeiat – copii din Cluj, Brăila, Botoșani, Suceava – și elevi talentați la pictură de la școlile gimnaziale din Ciocănești, dar și încondeietoare cunoscute din sat, pentru că ne dorim ca pe viitor icoana pe sticlă să se realizeze și la Ciocănești. Dovada că se poate sunt tablourile din această expoziție. An de an încercăm să aducem elemente de noutate, iar această acțiune face parte din proiectul lansat anul trecut, pe 13 august, «Ciocănești – Centru Național pentru Revitalizarea Tradițiilor». Deocamdată facem acest lucru mai mult pe cont propriu, încercăm să revitalizăm plutăritul, păstoritul, dar și alte activități, încercăm să demonstrăm de unde am plecat. Este un început, nu am urmărit cantitatea lucrărilor și un număr mare al celor prezenți, ci calitatea. Îi felicit pe acești tineri pentru că și-au răpit din vacanță și au înțeles că pictura icoanelor pe sticlă le poate asigura un viitor de succes”.
Icoanele pe sticlă realizate la Ciocănești vor fi expuse la Bruxelles
Cei 17 participanți au învățat arta picturii de icoane de la Maria Constantinescu, absolventă a Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”, secția Pictură Monumentală – Restaurare, membru al Academiei Burkhart de la Roma și membru de onoare al Academiei de Arte Tradiționale din România, având peste 40 de expoziții personale și de grup, în țară și în străinătate. Lucrările artistei sunt prezente în colecții private și în muzee din țară și din străinătate, în Italia, Austria, Belgia, Franța, Germania, Japonia, Luxemburg, Spania și Statele Unite ale Americii.
Maria Constantinescu ne-a declarat: “La început m-am gândit că nu aș putea să particularizez aceste icoane pe sticlă, dar am găsit acești puișori pe costumul popular și pe case cu care am realizat aceste chenare. Pentru că fiecare pictură a fost particularizată au ieșit niște capodopere, temele fiind «Adormirea Maicii Domnului» și «Maica Domnului cu Iisus în brațe». Chiar dacă vi se pare că sunt multe tipuri de picturi, dacă vă uitați atent sunt doar cele două teme. La pictura icoanelor pe sticlă trebuie să nu facem doar tradițional, «tradiția fără modernitate este o fundătură, modernitatea fără tradiție este o iremediabilă și totală nebunie», cum spune George Saintsbury.
Anul viitor fundația mea, «Suflul Luminii», pentru că lumina este Dumnezeu, împreună cu Primăria Comunei Ciocănești, va realiza prima manifestare internațională, o expoziție cu finanțare europeană, itinerantă în cel puțin 10 țări. Anul viitor, de Crăciun, vreau să fim la Bruxelles, cu acești copii minunați și lucrările lor. Acești copii sunt foarte bine crescuți, cu mult bun-simț, încât am fost impresionată că și-au închis telefoanele mobile, în alte părți fiind nevoită să le scot căștile din urechi pentru a nu mai asculta muzică. Sunt fericită că am venit la Ciocănești”.
„Va învinge neamul cu proiecte culturale îndrăznețe”
Prezent la vernisaj, cunoscutul interpret de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului Grigore Leșe a apreciat calitatea lucrărilor, îndemnându-i pe tinerii artiști să păstreze autenticitatea și să lupte împotriva contrafacerilor de orice fel nu numai în țară, ci și în țările unde vor ajunge lucrările lor în expoziții.
“România are nevoie în ziua de astăzi de manifestări profunde, de lucruri profunde. O societate, oriunde ar fi ea, nu poate merge înainte fără valori. Valorile duc înainte societatea. Noi, românii, trebuie să ne punem întrebarea: Avem valori? Avem un sistem de gândire culturală care să ne permită o ieșire, o confruntare în Europa? Noi tot spunem neamul meu cel ce face… Dar în ziua de astăzi suntem într-un neam mare, sunt slovaci, unguri, cehi, francezi, italieni, suntem într-o comunitate europeană, suntem într-un neam mare. Cine va învinge în acest neam? Va învinge neamul care va avea proiecte culturale îndrăznețe. Lucrurile sunt senzaționale, dar trebuie bine puse în proiecte. Dacă noi nu le punem bine în pagină, nu suntem văzuți. Trebuie să fim văzuți cu lucruri profunde. La Ciocănești există o comunitate care poate intra în marele neam european. La Ciocănești se simte schimbarea, tinerii de aici se pregătesc pentru decolare în Europa și am încredere în această decolare. Pe mine nu mă interesează trecutul, mă interesează să trăiesc prezentul, pentru că prezentul îmi dă forță, energie și mă face să merg înainte. Înapoi mă pot uita, dar nu pot trăi în trecut. Cu elementele trecutului putem trezi interesul pentru prezent”, a fost îndemnul lui Grigore Leșe pentru toți cei prezenți în satul cultural al României în 2014.

Grgore Leșe și Maria Constantinescu
Grgore Leșe și Maria Constantinescu
Ciocăneștiul poate deveni Centru Național pentru Revitalizarea Tradițiilor
Ciocăneștiul poate deveni Centru Național pentru Revitalizarea Tradițiilor
Expoziția de acuarelă „Bistrița aurie” a artistul plastic humorean Radu Bercea
Expoziția de acuarelă „Bistrița aurie” a artistul plastic humorean Radu Bercea

Recomandări

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”