Paul Rebenciuc și David Turturean, elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, împart pasiunea pentru una dintre cele mai vechi științe ale lumii, astronomia.
Au fost pe podium la olimpiada internațională de anul trecut, din Bulgaria, fiecare întorcându-se cu câte o medalie, aur pentru Paul, respectiv bronz pentru David.
Cei doi tineri vor încerca să reitereze succesul din 2016, aceștia calificându-se în lotul României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie din China, regiunea Weihai, din perioada 27 octombrie – 4 noiembrie.
15 elevi din țară au intrat în ultima fază a preselecției pentru calificarea în lotul național, doar patru fiind selectați pentru lotul seniorilor.
„La seniori, lotul este compus din patru membri, eu și Paul din Suceava, unul din Constanța și unul din Sibiu. Mă bucur pentru calificare, sper să obțin cel puțin aceleași rezultate ca și anul trecut. La calificare au fost șase probe, cinci abordabile și interesante și una de astrofizică, mult mai complicată”, a transmis David Turturean, actualmente elev în clasa a IX-a, mezinul echipei.
Acesta a menționat că pregătirea lotului național va avea loc la Suceava în toamna acestui an.
Referitor la Paul, în 2016 acesta a cucerit medalia de aur și premiul I absolut, cu cel mai mare punctaj din competiție la secțiunea Juniori, fapt ce i-a asigurat participarea la competiția din acest an.
Cât privește pregătirea lor, prof. dr. Petru Crăciun este cel care îi antrenează pentru competiții în cadrul cercului de astronomie de la Palatul Copiilor Suceava.
Paul Turturean s-a calificat și la olimpiada din Thailanda
Paul Rebenciuc nu va reprezenta România doar în China, la Internaționala de Astronomie, ci și în Thailanda, la o olimpiadă cu același specific, însă mult mai amplă, Internaționala de Astronomie și Astrofizică, din luna noiembrie.
„Mi-am dorit mult să particip la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, aceasta fiind din ce în ce mai populară, concurența e din ce în ce mai mare, la fel și numărul țărilor participante, fiind peste 40. Suntem cinci elevi din țară în lot. Selecția a constat în șase probe – trei teoretice și trei observaționale. În Thailanda vor fi tot șase, dintre care una de echipă care constă în rezolvarea unei probleme mai complexe”, a menționat Paul Rebenciuc, elev în clasa a X-a.
Pentru Paul urmează o toamnă încărcată, cu stagii de pregătire și două competiții la mii de kilometri distanță, pe continentul asiatic.
Petru Crăciun – „Cei doi băieți au confirmat reușita de anul trecut”
Profesorul îndrumător Petru Crăciun a menționat că este foarte bucuros pentru reușita celor doi elevi.
„Nu este o surpriză rezultatul lor. Sunt doi tineri excepționali, care au confirmat rezultatul lor bun de anul trecut”, a precizat Petru Crăciun.
În vederea calificării în loturile naționale, elevii au susținut o probă observațională (structurată în alte trei probe: teren, planetariu și hartă mută), o probă teoretică de astronomie constând în șase probleme (4 ore), o probă de analiză a datelor constând în șase probleme (4 ore) și proba de astrofizică constând în 11 probleme (5 ore).
Fizică, geometrie, trigonometrie, algebră sau matematică, toate se regăsesc în astronomie.
Petru Crăciun explică faptul că ”astronomia nu înseamnă să știi doar stelele de pe cer sau să știi să cauți cu telescopul. Acești copii știu calcul diferențial, probleme de clasa a XI-a, a XII-a, știu noțiuni de teorie care se studiază în anul I de facultate, noțiuni care se studiază în anul II de facultate, știu mișcare în câmp de forțe care se studiază în anul II la Facultatea de Fizică etc. Au acumulat foarte mult, dar de la sine, cu plăcere”.
Laureați ai Galei Top 10 Suceveni
David și Paul s-au numărat printre laureații Galei Top 10 Suceveni, eveniment organizat la finele anului trecut, de ziarul Monitorul de Suceava. Aceștia au fost recompensați pentru că grație lor România a obținut rezultate excelente la Internaționala de Astronomie din Bulgaria. De altfel, tinerii sunt obișnuiți cu performanțele la cel mai înalt nivel în ceea ce privește competițiile școlare.



