Ministrul Educației, Liviu Pop, vrea să angajeze un absolvent de liceu pe postul de consilier în echipa sa, acesta urmând să consolideze și să întrețină relația dintre elevi și ministerul de resort.
Candidații trebuie să fie deja admiși la facultate, CV-urile putând fi depuse pe adresa liviu.pop@edu.gov.ro, până vineri, 4 august, ora 16.00.
Programul de lucru al viitorului consilier va fi de două ore, astfel încât să aibă timp, în paralel, și pentru cursurile facultății unde a fost admis, se arată pe pagina online a Ministerului Educației.
Prezent la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor, de la Buzău, ministrul Liviu Pop a menționa că „unul dintre reprezentanții acestui for va deveni consilierul meu la Cabinetul Ministrului. Revin cu această propunere și îmi doresc ca dintre absolvenții clasei a XII-a, deja admiși la facultate, să am un consilier în echipă pentru a fi puntea de legătură dintre Consiliul Național al Elevilor și Ministerul Educației”.