Polițiștii au derulat vineri o amplă acțiune de control în mai multe orașe, respectiv Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, scopul fiind depistarea și sancționarea celor care vând mărfuri accizabile fără să aibă acest drept. Au fost verificate și persoanele care practică schimbul valutar în condiții care nu respectă legislația.
Cu acest prilej s-au constatat două infracțiuni și s-au aplicat 44 de amenzi, în valoare totală de 149.600 de lei.
Au fost confiscate bunuri în valoare de 6.495 de lei, respectiv 62 de pachete țigarete de proveniență extracomunitară, dar și bunuri industriale, articole de îmbrăcăminte și alcool fără acte de proveniență.
Interesant este că țigări de contrabandă se vând nu doar la tarabele din piețe, ci chiar și la magazine. De exemplu, în piața agroalimentară din Gura Humorului a fost găsit un bărbat de 45 de ani care avea sub tarabă 12 pachete de țigări cu timbru ucrainean pe care încerca să le vândă. Marfa a fost confiscată, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal cu privire pentru comiterea infracțiunii de „contrabandă”.
Tot pentru aceeași infracțiune s-a ales cu dosar penal și administratorul unei societăți mixte din Suceava. Sub tejghea, polițiștii i-au descoperit 30 de pachete de țigarete de proveniență extracomunitară mărcile Kent, Marble, Ashima și Rothmans, marfă care a fost confiscată.