Singura salină din România unde se produce sare recristalizată de mai bine de 225 de ani, cea de la Cacica, este în pericol să se închidă pentru că ajutorul de care are nevoie mina pentru a rezista pe piață nu vine de nicăieri, deși sarea face parte din resursele strategice ale oricărui stat. Vânzarea de sare de Cacica a scăzut de la an la an, de la un vârf de peste 50.000 de tone anual, în 2005, la aproximativ 10.000 de tone pe an, în ultimii doi ani.
Salina Cacica a produs și a vândut în 2000-2016 următoarele cantități de sare recristalizată:
An Producție(tone) Vânzare (tone)
2000 12.738 10.506
2001 19.407 21.197
2002 30.482 29.994
2003 44.025 43.591
2004 50.203 50.605
2005 46.515 43.315
2006 28.577 32.755
2007 24.051 23.182
2008 19.259 22.846
2009 28.577 28.873
2010 30.366 29.611
2011 26.516 25.342
2012 18.802 17.864
2013 12.430 12.441
2014 12.863 11.080
2015 7.797 10.144
2016 10.835 10.090
Cauzele scăderii vânzărilor sunt multiple. Pe de o parte, importul masiv și nu întotdeauna controlat de sare din state europene, din Asia și Africa, corelat cu campanii de promovare agresivă a sortimentelor de import și cu lipsa de publicitate sau chiar publicitatea negativă făcută sării românești au dus la scăderea interesului cumpărătorilor față de acest produs. Pe de altă parte, introducerea pe scară largă a refrigerării industriale ca metodă de conservare în industria de prelucrare a peștelui, a cărnii, a brânzeturilor și a legumelor, în detrimentul conservării cu sare, a contribuit de asemenea la scăderea cererii de sare alimentară recristalizată.
La acești factori amenințători la adresa producției de sare recristalizată de la Cacica se mai adaugă cel sesizat de senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache, într-un memoriu pe tema viitorului activității în această mină, trimis ministrului Economiei. Astfel, senatorul arată că, până în anul 2015, Salina Cacica a produs sare recristalizată utilizând o tehnologie de evaporare prin efect multiplu sub vid, care utiliza o cantitate mare de păcură și energie electrică. Asta a condus la mărirea costurilor de fabricație ca urmare a creșterii exagerate a prețului la păcura folosită la producerea aburului tehnologic necesar evaporării saramurii pentru fabricarea sării recristalizate.
Pentru investiția de 4,2 milioane de euro, Salina Cacica trebuie să vândă minimum 30.000 de tone sare pe an
În anul 2015, Compania Națională a Sării SALROM a implementat la Cacica un proiect de retehnologizare pentru reducerea consumurilor energetice, demarat în 2010, în valoare totală de 4,284 milioane euro, din care aproximativ 3 milioane de euro bani europeni. Prin aplicarea unei tehnologii moderne de evaporare prin metoda de compresie mecanică a vaporilor, consumul de energie a scăzut cu 40%, implicit și costurile de producție, însă pentru a fi rentabilă, mina de la Cacica trebuie să producă și să vândă minimum 30.000 de tone pe an.
”Conform studiului de fezabilitate ce a stat la baza aprobării și implementării proiectului «Creșterea eficienței energetice la nivelul instalației de preparare din cadrul S.N.S. SA București – Salina Cacica», finanțat cu fonduri europene, Salina Cacica trebuie să producă o cantitate minimă de 30.000 de tone de sare recristalizată pe an pentru o perioadă de cinci ani, fiind monitorizată de OIE (Organismul Intermediar pentru Energie). Nerealizarea acestor indicatori, din cauza lipsei vânzărilor de sare recristalizată, poate conduce la returnarea finanțării din fonduri UE, cu riscul sistării producției de sare la Salina Cacica, pierderea brand-ului de sare recristalizată, produsă la Cacica, și disponibilizarea angajaților Salinei Cacica”, avertizează senatorul Iordache.
Cu toate că sortimentele de sare produse de Salina Cacica în urma retehnologizării sunt competitive din punct de vedere al prețului și calității, acestea își fac foarte greu loc pe o piață în care produsele românești nu beneficiază de nici un fel de protecție, nici din partea statului, nici din partea consumatorilor din România. De exemplu, arată Iordache, compania Unilever folosește anual 5.000 de tone de sare recristalizată de import, la fabrica de producție pe care o are în Ploiești, adică jumătate din cantitatea pe care Salina Cacica reușește să o vândă într-un an. Fabricile din România aduc sare din străinătate, deși la Cacica se obține sare recristalizată de calitate superioară cu puritate de minimum 99,7% NaCl, la nivelul standardelor de calitate europene în alimentație, industria alimentară, textilă, zootehnie, medicină, industria chimică, tratarea apei etc., precum al celor privind siguranța alimentului. Cacica este singurul producător al acestui sortiment din România și din sud-estul Uniunii Europene, dar producția în salturi, în funcție de comenzi, duce la creșterea cheltuielilor și la o erodare mai rapidă a echipamentelor, cu costuri de mentenanță și de exploatare mai mari decât atunci când instalația ar funcționa continuu. În același timp, dacă sarea ar fi produsă pe stoc, în așteptarea comenzilor, s-ar degrada, dat fiind specificul acestui produs.
O producție de 30.000 de tone pe an ar reduce cheltuielile tehnologice legate de pornirea și oprirea instalației de recristalizare, ar asigura randament și parametrii optimi de funcționare, resurse financiare și flexibilitate pe piață.
În memoriul adresat ministrului Economiei, senatorul Iordache subliniază că puritatea chimică a sării recristalizate de la Cacica permite realizarea de tablete din sare folosite la instalațiile de dedurizare a apei sau în industria farmaceutică, produse pentru care cererea pe piață crește constant. Pentru aceasta, însă, ar trebui ca statului să-i pese de soarta ”aurului alb” al țării și să aplice o politică managerială și de marketing care să relanseze volumul de vânzări și redresarea situației economice a Salinei Cacica. Așa cum fac, de exemplu, alte state europene și ne vom referi acum doar la Austria și Elveția.
Elveția a închis granițele pentru sarea străină încă din 1840 și nu permite importul decât limitat, pentru situații de urgență
În Austria, o analiză prezentată în anul 2003 în pagina economică a ziarul austriac Wiener Zeitung, http://www.wienerzeitung.at/nachrichten/wirtschaft/international/152835_Salinen-Austria-planen-Expansion.html,avertiza, încă de acum 14 ani, că pe piața europeană a sării ”oferta este încă mai mare decât cererea” și că ”importurile de sare din Ucraina, România și chiar Chile ar agrava situația” pentru producătorul austriac de sare. În același timp, compania care deține exploatările de sare din Austria anunța intenția de a extinde activitatea ”în noile piețe ale țărilor candidate UE și mai departe” și că va explora ”oportunitățile de achiziție” a unor saline din aceste țări.
În Elveția, situația este și mai interesantă. Din anul 1840 încoace, ”fiecare grăunte de sare consumat în Elveția provine din Elveția”, potrivit http://denkmalpflege-schweiz.ch/2016/02/17/das-schweizer-salzregal-ein-monopol-aus-dem-mittelalter/, într-un articol din 17 februarie 2016.
În 1840, Elveția a închis granițele pentru sarea străină, fie că este vorba despre cea utilizată în alimentație, fie pentru deszăpezirea străzilor sau în alte domenii. Legea prevede posibilitatea unui import limitat, dar strict pentru situații de urgență.
Sarea alimentară se produce la Salina Bex la fel ca la Cacica, din saramură, circa 10.000 de tone pe an. Tot ca la Cacica, o parte din vechea exploatare este deschisă circuitului turistic. Sarea pentru deszăpezire este asigurată de Salina Riburg, între 50.000 și 400.000 de tone pe an, dintr-un masiv de sare, ca la Ocna Dej. Experții elvețieni prezic că rezervele naționale de sare pot asigura necesarul doar până în anul 2035. ”Acesta nu este un motiv de panică, ci un fapt care nu se poate ignora”, notează autorul articolului menționat, dar salinele elvețiene intenționează ca cel mai târziu până în 2025 să prezinte ”un plan concret privind modul în Elveția poate fi servită în condiții de siguranță, în viitor, cu sare”. ”Prioritatea este încă pe producția locală și independentă de sare, dar poate că va fi necesară reconsiderarea monopolului medieval”, se mai arată în articol.
La Cacica, exploatarea sării a început în anul 1805, cu punerea în funcțiune a patru instalații de evaporare (recristalizare) și opt cuptoare rotunde de uscare a sării recristalizate modelate în huscă. Procesul de producție utiliza drept combustibil lemnul de foc atât la evaporare, cât și la uscarea sării. În timp, metodele s-au modernizat, exploatarea s-a retehnologizat și a funcționat fără întrerupere. Dacă în anul 1810 producția de sare evaporată în huscă era de 451,65 tone, iar cea de bulgări de 240,5 tone, în 1975 ajunge la 48.000 tone sare recristalizată.
În vara anului 1994, a fost pusă în funcțiune noua fabrică de preparare a sării, la o capacitate de 65.000 tone/an sare recristalizată.
Astăzi, salina de la Cacica, parte a Societății Naționale a Sării SALROM, se luptă să supraviețuiască pe o piață pe care concurența este acerbă și interesele imense.
