Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 31 iul 2017 - Anul XXII, nr. 171 (6587)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Întâlniri oficiale

Flutur anunţă că reprezentanţi ai Preşedinţiei României vor participa la deschiderea Lunii Diasporei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Reprezentanţi ai Preşedinţiei şi Guvernului României vor participa marţi, 1 august, la deschiderea ediţiei de anul acesta a Lunii Diasporei, organizată de Consiliul Judeţean Suceava. Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a precizat că deschiderea evenimentelor de anul acesta din cadrul Lunii Diasporei va avea loc pe 1 august, cu o întâlnire cu sucevenii plecaţi la muncă în străinătate, care va începe la ora 11:00, cu primirea invitaţilor, în sala Bucovina a Palatului Administrativ. Dezbaterile vor începe de la ora 12:00, iar la întâlnirea pe care preşedintele CJ Suceava o va avea cu reprezentanţii Diasporei româneşti din mai multe ţări vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Preşedinţiei României şi ai Guvernului pentru a prelua direct de la aceştia problemele cu care se confruntă. Flutur a precizat că deja există confirmarea că la întâlnirea de marţi de la Palatul Administrativ va fi prezent consilierul de stat Sandra Pralong, care conduce Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din Administraţia Prezidenţială.

În acelaşi timp, la întâlnirea de la Consiliul Judeţean vor participa şi reprezentanţi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est şi ai Patronatului Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici şi Mijlocii Suceava, care le vor prezenta sucevenilor plecaţi la muncă în străinătate programele cu finanţare europeană pe care le pot accesa pentru a-şi putea deschide o afacere la reîntoarcerea acasă, în special proiectele de până în 40.000 de euro prin programul Startup 4 Diaspora.

„Chiar dacă e o lună de concedii, Consiliul Judeţean Suceava este implicat la maximum cu evenimente în această perioadă. Anul acesta, Luna Diasporei are cea mai mare densitate de evenimente din tot parcursul anului. Am prevăzut aici evenimente cu românii plecaţi în străinătate şi care vin în concediu, dar şi cu partenerii externi tradiţionali, din Cernăuţi, Schwaben şi Mayenne. Tot în Luna Diasporei, ca noutate avem un infotur organizat pentru jurnalişti străini pentru prezentarea ofertei turistice a Bucovinei. Apoi avem întâlniri pe tematici privind problemele românilor care lucrează afară, la care vom prezenta şi poveştile de succes de la un an de la prima acţiune a Lunii Diasporei. În acelaşi timp, vom prezenta şi oferte concrete pentru accesarea de fonduri europene pentru reprezentanţii Diasporei”, a spus Flutur. El a spus că întâlniri pe diverse tematici cu reprezentanţii Diasporei vor avea loc şi în mai multe localităţi din judeţ, cum ar fi Siret, Marginea şi Horodnic de Sus.

Gheorghe Flutur a amintit şi de faptul că după ce Consiliul Judeţean Suceava a organizat în 2016 prima ediţie a Lunii Diasporei, anul acesta în mai multe judeţe va fi marcată Ziua Diasporei, iar pe 4 august, în Parlamentul României ar urma să aibă loc o dezbatere amplă pe problematica românilor plecaţi în străinătate.

 

Luna Diasporei include evenimente precum Festivalul Medieval, Suceava Air Show sau Sărbătoarea Muntelui de pe Rarău

Programul Lunii Diasporei va continua, în perioada 4-6 august, la Muzeul Satului Bucovinean, acolo unde va fi organizat Târgul Meşterilor Populari. În cursul zilei de 5 august, de la ora 11:00, va fi organizată o vizitare a târgului împreună cu delegaţii din regiunea Schwaben din Germania, Mayenne din Franţa şi din regiunea Cernăuţi din Ucraina, în timp ce pe 6 august, de la 17:00 şi până la 20:00, va avea loc primirea reprezentanţilor Diasporei, urmată de dezbateri şi concerte. Tot pe 6 august, sucevenii întorşi acasă din străinătate sunt invitaţi să participe la un pelerinaj către Mănăstirea Suceviţa.

Pe 10 august, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” va avea loc, de la ora 12:00, a doua ediţie a dezbaterii „Copii românilor din Diaspora”, care va fi organizată împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

A doua zi, pe 11 august, la cinematograful Modern din Suceava vor fi organizate, de la ora 11:00, mai multe activităţi susţinute de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.

În Luna Diasporei mai sunt incluse evenimente precum Festivalul Naţional al Păstrăvului de la Ciocăneşti (13-15 august), deschiderea expoziţiei „Ştefan cel Mare. Din istorie în veşnicie” (14 august), proiectul Pelerin în Bucovina (13-15 august), Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” (17-20 august), Festivalul Bucovina Rock Castle (24-26 august), Suceava Air Show (26 august) sau Sărbătoarea Muntelui de pe Rarău (27 august). Consiliul Judeţean a mai anunţat că pe 15 august, la Cacica va fi organizată „Sărbătoarea Diasporei”, în cadrul căreia va avea loc un spectacol oferit de Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”. În aceeaşi zi, la Moldoviţa se va desfăşura Festivalul Minorităţilor „Din Obcini cântec sună”. Nu în ultimul rând, în ziua de 17 august, la Muzeul de Istorie din Suceava va fi organizată, de la ora 11:00, o sesiune de discuţii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Flutur anunţă că reprezentanţi ai Preşedinţiei României vor participa la deschiderea Lunii Diasporei.
 Vizualizări articol: 1801 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi
Flutur anunţă că reprezentanţi ai Preşedinţiei României vor participa la deschiderea Lunii Diasporei2.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei