Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 31 iul 2017 - Anul XXII, nr. 171 (6587)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   17 imagini |   ø fişiere video

Festival

„Dorna Art” a revigorat timp de trei zile oraşul staţiune

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Vatra Dornei s-a desfăşurat, în perioada 28-30 iulie, cea de a treia ediţie a Festivalului „Dorna Art”, festival de artă şi cultură urbană. Evenimentul are ca scop recâştigarea unor spaţii urbane de către comunitate prin organizarea de concerte, ateliere, proiecţii de film, târg de handmade, workshopuri în Grădina Cazinoului din Vatra Dornei şi spectacole de teatru senzorial labirint, proiecţii de filme, expoziţii de fotografie în clădirea Vilei Cembra. În cele trei zile ale evenimentului s-au organizat şi tururi ghidate în clădirea Cazinoului la care au participat şi foarte mulţi turişti.

Organizatorii şi-au propus să atragă atenţia şi în acest an asupra stării deplorabile în care se află două monumente istorice din oraşul staţiune, să tragă din nou un semnal de alarmă şi să îi convingă pe dorneni că prin artă şi cultură aceste spaţii merită reintroduse în circuitul oraşului.

Unul dintre organizatori, Cătălin Apăvăloaei, membru al Asociaţiei „Redescoperă Vatra Dornei”, ne-a declarat: „Anul acesta am încercat să avem o diversitate mai mare a activităţilor ce pot fi făcute în grădina Cazinoului. Scopul acestui festival este în continuare reactivarea spaţiilor problematice şi semiabandonate de comunitate şi încurajarea comunităţii de a le folosi. Am reuşit ca pentru câteva zile să reanimăm vechea grădină a Cazinoului, dar tot la fel de important este şi faptul că reintrăm pentru a doua oară în Vila Cembra, o altă locaţie foarte cunoscută pe care am deschis-o pentru trei zile şi în care avem proiecţii de scurtmetraje de la Câmpulung Film Fest, o expoziţie foto cu imagini din Vatra Dornei din Primul Război Mondial, o expoziţie de pictură şi teatru labirint, o activitate care are mare succes la public. Ne bucurăm că părinţii se implică în ateliere, pentru că noi încurajăm genul acesta de atitudine, activităţile pe care le aducem nefiind dedicate numai copiilor. Încercăm să aducem şi persoanele adulte la activităţi, să se implice în ateliere, să vină să discute, să vină să viziteze Cazinoul, să vină să socializeze în acest spaţiu. Scopul este ca după ce se va termina festivalul oamenii să circule în acest perimetru şi să petreacă tot mai mult timp în aceste locaţii şi, de ce nu, şi în altele care sunt aflate într-un stadiu avansat de degradare sau abandonate, să asocieze aceste spaţii cu activităţi care le-au adus o bucurie şi  pe care şi le doresc a fi realizate la ediţiile viitoare ale festivalului. Ne dorim ca tinerii să înţeleagă că se pot face lucruri frumoase pentru ei la Vatra Dornei, încurajăm voluntariatul, toţi voluntarii fiind liceeni şi elevi de gimnaziu din Vatra Dornei. I-am încurajat să vină cu propuneri, dacă vor să organizeze evenimente sau dacă vor să implementeze un proiect îi vom sprijini pentru că ne dorim ca tinerii să se implice tot mai mult în viaţa acestui oraş şi să avem tot mai mulţi turişti tineri”.

 

Tururi ghidate în Cazinou, o clădire abandonată din 1990

Activităţile s-au derulat în preajma Cazinoului pentru a sensibiliza autorităţile locale, judeţene, Ministerul Culturii, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor - proprietarul clădirii, că trebuie să găsească cât mai repede soluţii pentru a debloca începerea lucrărilor de restaurare la acest obiectiv de patrimoniu care trebuie să arate ca fratele său geamăn din Baden, Austria. Cei interesaţi au putut vizita Cazinoul în grupuri de câteva persoane, cu căşti de protecţie şi însoţiţi de profesorul Claudiu Cozianu. Atât dornenii, cât şi turiştii şi-au arătat nemulţumirea vizavi de faptul că nimeni nu ia nici o măsură pentru a stopa degradarea continuă a acestei clădiri şi că accesul este permis doar o dată pe an, în timpul Festivalului „Dorna Art”.

Prof. Claudiu Cozianu, cel care timp de trei zile a prezentat ca voluntar istoria cazinoului, a precizat: “Cei mai în vârstă cunosc cum era până în anii ‘90. Este important ca şi tinerii să cunoască istoria oraşului Vatra Dornei, Cazinoul fiind un monument istoric important pentru istoria întregii Bucovine. Aprobarea pentru construirea unui cazinou la Vatra Dornei a fost dată în urma intervenţiei celui mai important primar pe care l-a avut oraşul nostru, Vasile Deac, la împăratul Franz Joseph al Austriei, care a şi contribuit cu bani pentru construcţia cazinoului. Istoricii spun că aici au venit împăratul Franz Joseph şi multe personalităţi din ţară şi străinătate”.

Clădirea a fost inaugurată în 1899, în interior aflându-se o sală de teatru iluminată cu trei policandre de cristal de Murano, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie, spaţii de utilitate şi nelipsita sală pentru jocuri. În anul 1936 s-a amenajat în spatele clădirii o terasă cu vedere spre parcul balnear. În perioada comunistă clădirea a devenit club muncitoresc, apoi cantină pentru cei veniţi la tratament în staţiune. În 1986, s-a început efectuarea unor lucrări ample de renovare a clădirii, dar din decembrie 1989, în trei luni, s-au furat candelabre, marmura de Carrara, cristaluri şi multe alte obiecte, lucrările fiind oprite din lipsă de fonduri şi din cauza schimbării repetate a proprietarilor.

 

Ateliere pentru copii şi părinţi

La Festivalul „Dorna Art” părinţii s-au arătat foarte interesaţi de ceea ce fac copiii lor, au învăţat împreună să picteze ceramică, să facă experimente cu produse din bucătărie, să creeze obiecte decorative din materiale reciclabile, au luat lecţii de educaţie juridică de la unul dintre cei mai cunoscuţi judecători, Cristi Danileţ, fost membru al CSM ales din partea judecătorilor în perioada 2011-2017, sau au învăţat obligaţiile şi beneficiile voluntariatului de la membrii celei mai mari asociaţii de voluntari din ţară, Beard Brothers din Cluj.

Designerul Ioan Sumedre jr., preşedintele Asociaţiei Caolin din Cluj, ne-a spus: „Noi astăzi pictăm cu culori acrilice obiecte ceramice, astfel încât fiecare copil să înţeleagă tridimensionalitatea formei. Este un tip de pictură deosebit de cel pe hârtie sau pânză, iar după atelierul de astăzi participanţii vor putea să-şi decoreze obiectele ceramice pe care le deţin în casă. Materialele sunt puse la dispoziţie de Asociaţia Caolin, care are ca obiect de activitate şi organizarea singurului festival internaţional de ceramică contemporană din ţară”.

Silviu Ruşti, coordonatorul atelierului, ne-a declarat: „La atelierul de experimente ştiinţifice am folosit substanţe utilizate în bucătărie, pahare, sticle, borcane, baloane, pentru a crea tot felul de reacţii chimice şi de a  învăţa un pic şi din tainele fizicii şi chimiei. Din păcate chimia şi fizica experimentală nu se mai fac în toate şcolile, cu toate că experimentele ar ajuta copiii să fie mai receptivi la metodele de învăţare. Am vrut să fie un atelier prin care copiii să poată vedea şi prin altă prismă toate aceste ingrediente pe care le avem la îndemână şi pentru a putea face experimente şi cu părinţii acasă”.

Festivalul „Dorna Art” este organizat de Asociaţia Redescoperă Vatra Dornei, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Vatra Dornei, împreună cu peste 20 de tineri voluntari din Vatra Dornei şi cu contribuţia câtorva sponsori.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Dorna Art” a revigorat timp de trei zile oraşul staţiune.
 Vizualizări articol: 1656 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
„Dorna Art” a revigorat timp de trei zile oraşul staţiune5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei