Aproape 1.400 de candidați vor fi, din toamnă, boboci ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), aceștia fiind admiși în cadrul specializărilor celor 10 facultăți ale instituției, la studii de licență, la zi. Potrivit reprezentanților USV, creșterea este de 12% comparativ cu admiterea din iulie 2016. Luând în calcul și programele de master și licență ID, creșterea este de 13%.
Cât privește mediile de admitere, parte dintre cei care au dobândit statutul de student au fost admiși pe locurile bugetate cu medii mari, în vreme ce în cazul altor specializări înscrișii au prins un loc fără taxă și cu medii de puțin peste 5.
Evident, medii de admitere mai mari au fost la programele pentru care numărul candidaților a fost mai ridicat. De exemplu, la Drept, unde adresabilitatea a fost mare, doar cei cu medii peste 9 au putut ocupa un loc bugetat
În cazul specializărilor care nu au stârnit interes în rândul absolvenților de liceu, acestea au adunat candidați mai puțini decât numărul locurilor bugetate, care astfel au fost admiși automat pe un loc subvenționat de stat. La Nutriție și dietetică, unde nu a existat concurență pentru locurile fără taxă, un 5,02 a fost suficient pentru admitere.
Mediile pentru locurile bugetate
La Facultatea de Drept și Administrație Publică, la specializarea Administrație publică, notele admișilor pe un loc bugetat sunt între 8,70 și 9,84. Cea mai mică medie cu care s-a intrat la această specializare, pe un loc cu taxă, este 5,90.
La Drept, mediile pentru buget sunt între 9,15 și 9,53. În schimb, la cu taxă, ultima medie este de 5,64.
La Facultatea de Educație Fizică și Sport, cei mai mulți candidați, 58, au fost la Kinetoterapie și motricitate specială. La buget s-a intrat cu medii din intervalul 7,28-9,70, iar la cu taxă media celui mai slab admis a fost 6,09.
La Nutriție și dietetică, specializare aparținând Departamentului de Sănătate, mediile de la buget sunt între 5,02 și 9,15.
La Facultatea de Industrie Alimentară, toți candidații înscriși au intrat pe locuri bugetate, mediile de admitere fiind de la 6,72 la 9,85.
La Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, specializarea Calculatoare a prins cel mai bine în rândul absolvenților de liceu. Toate locurile s-au ocupat din prima etapă de admitere, astfel că specializarea nu va mai fi inclusă în cea de a doua rundă de admitere, care urmează să se organizeze la începutul lunii septembrie. Notele de admitere ale viitorilor studenți bugetați pornesc de la 8,22 până la 9,80. La taxă, cea mai mică medie este de 6,24.
La Automatică și informatică aplicată, mediile sunt între 6,76 și 9,46.
Cât privește Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management, au fost scoase la concurs 90 de locuri fără taxă, însă doar 50 și-au găsit candidați. La Mecatronică, cei 14 admiși au medii între 6,42 și 9,75, iar la Tehnologia Construcțiilor de Mașini, mediile se situează între 5,85 și 9,37. La Inginerie electrică în domeniul mecanică figurează doar șase admiși, aceștia având medii între 6,10 și 9,65.
La Facultatea de Istorie și Geografie, cei mai mulți candidați înmatriculați sunt la Asistență Socială, unde mediile de admitere s-au situat între 6,95 și 9,60. Cea mai mică medie a unui candidat admis pe un loc cu taxă este 5,05.
Limba engleză – Limba și literatura germană / Limba și literatura română a fost specializarea cea mai căutată de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, mediile de admitere situându-se între 5,97 și 9,80.
La Facultatea de Silvicultură, specializarea Silvicultură, s-au ocupat toate locurile bugetate, cu medii între 6,52 și 9,32.
Adresabilitate ridicată s-a înregistrat și la specializarea Contabilitate, de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, unde au fost admiși 80 de candidați. Mediile la buget au fost între 8,81 și 9,62, iar cea mai mică medie la cu taxă a fost 6,13. Medii de admitere mai mici de 6, pe locurile nebugetate, au fost la Management și Administrație managerială și secretariat.
Medii mai mari au fost la Facultatea de Științe ale Educației, specializarea Pedagogie. Au fost mulți candidați și puține locuri bugetate, astfel acestea au fost ocupate doar de cei mai buni (cu medii între 8,65 și 9,90). Dintre admișii cu taxă, ultimul are media de 7,40.