Demersuri

O comisie mixtă caută peste 8.000 de copii din județul Suceava care ar trebui vaccinați împotriva rujeolei

Mirela Adomnicăi atrage atenția că nu există o statistică la nivel județean cu privire la numărul copiilor care ar trebui vaccinați
Mirela Adomnicăi atrage atenția că nu există o statistică la nivel județean cu privire la numărul copiilor care ar trebui vaccinați

O comisie mixtă formată printr-un ordin al prefectului județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a început o campanie de identificare a peste 8.000 de copii care ar trebui să fie vaccinați împotriva rujeolei. Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Suceava, în cursul zilei de ieri, la sediul acestei instituții a avut loc o primă întâlnire a grupului de lucru mixt constituit pentru a evalua principalele nevoi ale comunităților de romi și de a aplica programe de sprijinire pentru vaccinarea împotriva rujeolei. Grupul mixt a fost reorganizat prin ordin al prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, la solicitarea Asociației Partida Romilor “Pro Europa”.
Prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a arătat că între baza de date prezentată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și situația copiilor înscriși la medici de familie există o diferență de 8.380 de copii de vârsta vaccinării, între 9 luni și 9 ani. În aceste condiții, ea a declarat că Prefectura Suceava a solicitat Direcției pentru Evidența Persoanelor să stabilească repartizarea acestor copii pe toate unitățile administrativ-teritoriale din județ. „Noi vom solicita primăriilor să verifice, împreună cu medicii de familie, care este situația acelor copii, iar în condițiile în care nu sunt vaccinați să organizăm o campanie de informare cu privire la importanța vaccinării împotriva rujeolei, campanie pe care o vom derula implicând instituții și ONG-uri. Nu există o astfel de statistică nici la nivel județean, nici național, până acum nu s-au solicitat evidențe, nu s-au făcut suprapuneri de baze de date pentru a vedea situația exactă a copiilor nevaccinați. Dorim astfel să cunoaștem dimensiunea problemei, iar în funcție de numărul copiilor neimunizați rezultat și cauzele care au determinat nevaccinarea, să ne stabilim strategia”, a declarat Mirela Adomnicăi. Reamintim că în județul Suceava au fost înființate șapte centre de vaccinare împotriva rujeolei, cinci în comune în care nu există medici de familie și alte două în municipiul Suceava.
Din grupul de lucru mixt întrunit ieri fac parte prefectul Sucevei, Mirela Adomnicăi, subprefectul Silvia Boliacu, reprezentanți ai Biroului Județean pentru romi, ai Biroului Regional al Agenției Naționale pentru romi, reprezentanți ai serviciilor deconcentrate, respectiv Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului, Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul Județean de Poliție, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, Inspectoratul de Jandarmi, Direcția Județeană pentru Tineret și Tineret, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa de Asigurări de Sănătate.

Recomandări

Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești

Șoldan anunță încă o veste bună pentru județul Suceava, scoaterea la licitație a proiectului pentru centura orașului Gura Humorului

Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații

Tone de apă potabilă, alimente și motorină, solicitate pentru sinistrații din județul Suceava de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni