După încheierea admiterii la liceu, pe adresa Inspectoratului Școlar Suceava au ajuns 32 de cereri din partea proaspeților liceeni, fie de transfer la un alt liceu, fie în cadrul unei alte specializări, instituția aprobând 25 dintre solicitări.
Potrivit prof. Cristian Cuciurean, inspector școlar adjunct, opt dintre cereri vizau cazuri de gemeni, legislația permițând „reunirea” fraților gemeni în cadrul aceleiași clase, indiferent de media de admitere.
În alte situații, elevii au solicitat transferul la alt liceu sau în cadrul altui profil invocând fie distanța prea mare față de domiciliu, fie repartiția la un profil nepotrivit.
Potrivit metodologiei, elevii admiși în clasa a IX-a se pot transfera dacă media lor de admitere este cel puțin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, în limita efectivelor de 28 de elevi la clasă.
Cinci dintre elevii care au solicitat transfer au medii de admitere peste 9.
Numărul transferurilor avizate de Inspectoratul Școlar a scăzut vertiginos în 2016 și 2017, după ce în 2015 instituția a fost suspectată de cea mai mare fraudă din țară în ceea ce privește transferurile școlare ilegale. În 2015, sute de cereri au primit aviz favorabil, permițându-le elevilor cu note de admitere de 6 sau 7 să fie colegi cu elevi care au avut medii de admitere de peste 9.
Scandalul din 2015 a scos la iveală faptul că după repartizarea computerizată, în fiecare an, urma un șir lung de „mutări” ale unor elevi de clasa a IX-a, chiar dacă media lor de admitere nu le permitea să acceadă în clasele în care erau mutați.
Candidații rămași pe dinafară au fost admiși
33 de elevi cu medii de admitere cuprinse între 2,46 și 7,44, care au rămas pe dinafară după prima etapă de admitere la liceu, au fost repartizați pe locurile rămase libere după repartizarea computerizată. Inspectoratul Școlar a organizat pentru ei o etapă de rezolvare a situațiilor speciale.
Cristian Cuciurean a explicat că „este vorba despre candidații care nu au exprimat suficiente opțiuni în fișa de la admitere, nu au trecut suficiente coduri, opțiunile exprimate de ei fiind ocupate de alți candidați care au avut medii mai mari. În această etapă specială, candidații au fost repartizați conform noilor lor opțiuni”.
Numărul total de locuri la licee este suficient pentru ca toți candidații să fie repartizați, dacă își exprimă opțiuni suficiente.
Mare parte dintre candidații care nu fuseseră repartizați au medii de admitere foarte mici, patru între 2 și 2,99, opt între 3 și 3,99 și șase candidați au medii între 4 și 4,99.
Liceele spre care s-au îndreptat aceștia sunt: Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, CT „Samuil Isopescu” Suceava, Liceul Tehnologic Dolhasca și Liceul Tehnologic Marginea.