Capăt de drum

S-a stins din viață Dumitru Chiriacescu, fost director al Secției de Drumuri Naționale Suceava

Dumitru Chiriacescu s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani
Dumitru Chiriacescu s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani

Unul dintre foștii directori ai Secției de Drumuri Naționale (SDN) Suceava s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Dumitru Chiriacescu a condus SDN Suceava în perioada 1998-2006.
Până să ajungă la Suceava, Dumitru Chiriacescu a fost primar al municipiului Botoșani în perioada 1992-1996, după ce a fost ales pe listele Frontului Salvării Naționale, partid pe care l-a fondat.
După ce a plecat de la conducerea Primăriei Botoșani, Dumitru Chiriacescu a condus societatea Eltrans.
„Dumnezeu să te aibă în pază, să te ierte și să te odihnească în pace și liniște, după o viață de muncă dedicată celor mulți, după multe piedici și obstacole întâmpinate pe acest pământ, cred că bunul Dumnezeu îți va reda liniștea de care noi toți avem nevoie. Rămas bun, Titi, atât cât voi mai avea de trăit, mă voi gândi mereu la tot ce am făcut bun pentru Botoșani și botoșăneni, în perioada când ai condus municipiul”, a postat pe o rețea de socializare Corneliu Vicențiu Daniliuc, fost viceprimar al municipiului Botoșani.
Un mesaj de condoleanțe a transmis și colectivul Secției de Drumuri Naționale Suceava, locul în care Dumitru Chiriacescu și-a petrecut ultimii ani ai activității profesionale înainte de ieșirea la pensie.

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava