Consiliul Județean Suceava a definitivat programul de anul acesta al Lunii Diasporei, la care sunt invitați să participe sucevenii plecați în străinătate și care pe parcursul lunii august se vor întoarce acasă. Luna Diasporei va începe pe 1 august, cu o întâlnire pe care președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, o va avea la Palatul Administrativ cu membrii diasporei. Întâlnirea va începe la ora 11.00, în sala Bucovina a Palatului Administrativ. Programul Lunii Diasporei va continua în perioada 4-6 august, la Muzeul Satului Bucovinean, acolo unde va fi organizat Târgul Meșterilor Populari.
În cursul zilei de 5 august, de la ora 11:00, va fi organizată o vizitare a târgului împreună cu delegații din Germania, Franța și Ucraina, în timp ce pe 6 august, de la 17:00 și până la 20:00, va avea loc primirea reprezentanților diasporei, urmată de dezbateri și concerte. Tot pe 6 august, sucevenii întorși acasă din străinătate sunt invitați să participe la un pelerinaj către Mănăstirea Sucevița. Apoi, pe 10 august, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” va avea loc, de la ora 12:00, a doua ediție a dezbaterii „Copiii românilor din Diaspora”, care va fi organizată împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.
A doua zi, pe 11 august, la cinematograful Modern din Suceava vor fi organizate, de la ora 11:00, mai multe activități susținute de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. În Luna Diasporei mai sunt incluse evenimente precum Festivalul Național al Păstrăvului de la Ciocănești (13-15 august), deschiderea expoziției „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie” (14 august), proiectul Pelerin în Bucovina (13-15 august), Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” (17-20 august), Festivalul Bucovina Rock Castle (24-26 august), Sărbătoarea Muntelui de pe Rarău (27 august) și Suceava Air Show (2 septembrie).
Consiliul Județean a mai anunțat că pe 15 august, la Cacica, va fi organizată „Sărbătoarea Diasporei”, în cadrul căreia va avea loc un spectacol oferit de Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”. În aceeași zi, la Moldovița se va desfășura Festivalul Minorităților „Din Obcini cântec sună”. Nu în ultimul rând, în ziua de 17 august, la Muzeul de Istorie din Suceava va fi organizată, de la ora 11:00, o sesiune de discuții cu părinții plecați la muncă în străinătate.