Noul purtător de cuvânt al Instituției Prefectului județului Suceava este, de astăzi, jurnalista Magda Axon. Ea face parte din Cancelaria Prefectului și este responsabilă de relația cu presa. Magda Axon are o experiență ca ziarist de peste 20 de ani, în presa scrisă, televiziune și radio. În ultimii 15 ani a fost redactor la cotidianul ”Crai Nou”.
”Acest post la Cancelaria Prefectului este altceva decât ceea ce am făcut până acum. Am responsabilitatea de a prezenta și transmite informații, dar și responsabilitate față de imaginea instituției. Îmi doresc o comunicare corectă cu mass-media, în virtutea bunelor relații pe care cred că le-am avut cu toți colegii, pentru ca informațiile să ajungă corecte și la timp către ei și de la ei către cetățeni”, ne-a declarat, ieri, noul purtător de cuvânt al Prefecturii.