Punct final

Polițist de frontieră, achitat după ce a fost judecat pentru luare de mită și sprijinirea unor traficanți de țigări

Un polițist de frontieră trimis în judecată în urmă cu mai bine de trei ani a fost achitat ieri definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Suceava, care au menținut astfel soluția dată la Tribunalul Suceava. Decizia îl privește pe agentul Vasile Cristinel Cîrciu, care activa la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, iar infracțiunile pentru care s-a pronunțat achitarea sunt sprijinire a unui grup infracțional organizat, luare de mită și abuz în serviciu contra intereselor publice.
În același dosar au mai fost judecate alte două persoane. Petru Pătrăucean, care a fost considerat capul grupării, a primit inițial 5 ani cu executare, dar în apel pedeapsa sa a fost redusă la 3 ani cu suspendare sub supraveghere. A treia persoană din acest dosar, Ionel Pătrăucean, a primit 2 ani și 4 luni cu suspendare sub supraveghere. În plus, Petru și Ionel Pătrăucean au fost obligați să achite către ANAF suma de 120.857 de lei, bani rezultați din contrabanda cu țigări aduse ilegal din Ucraina.
Anchetatorii susțineau la vremea respectivă că inculpați au făcut parte din patru grupări infracționale
Potrivit procurorilor DIICOT Suceava care au trimis dosarul în instanță, liderul grupului era Petru Pătrăucean, care împreună cu mai mulți complici introducea ilegal peste fâșia verde țigări de contrabandă, cu sprijinul polițistului de frontieră Cîrciu (agent la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina), care le-ar fi furnizat informații pe care le deținea în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, astfel încât aceștia să desfășoare în condiții de siguranță actele de contrabandă.
„În schimbul furnizării de informații, inculpatul Cîrciu solicita inculpaților importante sume de bani pe care aceștia i le achitau și pe care acesta și le însușea în mod ilegal”, au arătat anchetatorii, aspecte care nu au putut fi demonstrate, motiv pentru care instanța a și dispus achitarea agentului Poliției de Frontieră.
Cele trei persoane despre care s-a făcut referire au făcut parte dintr-un grup de nu mai puțin de 36 de persoane care au fost trimise în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, în patru dosare în care prejudiciul total cauzat statului român a fost calculat la aproximativ 2.173.000 de lei.
Anchetatorii susțineau la vremea respectivă că inculpați au făcut parte din patru grupări infracționale care au comis ilegalitățile în perioada octombrie 2010 – noiembrie 2011, grupări care și-au desfășurat în mod distinct activitățile de contrabandă, dar între care au existat elemente de conexiune.
Pentru documentarea activității infracționale, pe parcursul cercetărilor au fost interceptate 18 transporturi de țigarete, cu sprijinul mai multor structuri de poliție și instituții cu atribuții în domeniu, reușindu-se confiscarea cantității totale de 77.141 de pachete de țigarete de contrabandă.
„Membrii celor patru grupuri infracționale organizate au comercializat în perioada menționată 227.821 de pachete de țigarete (a câte 20 de țigarete fiecare), respectiv cantitatea de 4.556.420 de țigarete de proveniență Ucraina și Republica Moldova”, au mai arătat procurorii DIICOT Suceava în urmă cu trei ani.

Recomandări

Control judiciar pe cauțiune de peste 100.000 de euro, în dosarul afaceriștilor cu lemn în care a fost ridicat și un consilier județean din Suceava

Colete cu țigări în valoare de peste 150.000 de lei, abandonate de contrabandiștii interceptați de polițiștii de frontieră