O suceveancă, Alexandra Guriță, fiica fostului mare fotbalist sucevean Mihai Guriță, studentă în anul II la Facultatea de Design și Inginerie Industrială la Universitatea de Științe Aplicate din Haga – Olanda, a fost premiată recent la Concursul Național de Design de Mobilier 2017. Alexandra a reușit să câștige mențiune în etapa “creație” a Concursului Național de Design de Mobilier cu proiectul “Fusion”. Anul acesta, la concurs s-au înscris 113 designeri, arhitecți și studenți. 66 dintre ei sunt studenți la universități și facultăți de profil, iar 47 sunt profesioniști.
Suceveanca a fost singura studentă dintre câștigătorii primei etape a prestigiosului concurs și cea mai tânără dintre participanții la concurs. Alexandra este în căutarea unei colaborări pentru realizarea prototipului în faza a II-a a concursului, ce va avea loc la Târgul Internațional de Mobilă BIFE-SIM 2017, la Romexpo București, în perioada 13-17 septembrie. După București, proiectul „Fusion”, conceput de Alexandra, va fi prezentat, în luna octombrie, la Săptămâna Designului Olandez.
Pasionată de experiențe multiculturale
Alexandra Guriță a absolvit, în anul 2015, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, secția Design, arhitectură și arte ambientale, după care a plecat în Olanda să studieze la Facultatea de Design și Inginerie Industrială la Universitatea de Științe Aplicate din Haga. Momentan, tânăra își face stagiatura la studioul unuia dintre cei mai cunoscuți designeri olandezi, Edward van Vliet, iar din luna septembrie a acestui an va continua stagiatura la prestigiosul studio internațional de arhitectură și design „Unstudio”.
Alexandra ne-a spus că este pasionată de experiențe multiculturale. Chiar anul trecut a participat la un workshop în Shanghai – China, despre îmbinarea culturilor în designul de produs. Îi place să călătorească și își găsește inspirația, în general, în ceea ce o înconjoară și în designul țărilor nordice (în special Suedia).
“Fusion”, un omagiu adus creațiilor lui Brâncuși
Am întrebat-o pe Alexandra de ce „Fusion”, iar tânăra a spus că a dorit să aducă un omagiu creațiilor lui Constantin Brâncuși, sculptorul român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. „Una dintre comorile cele mai de preț ale României, paradoxal totuși, este Brâncuși. El este cel care a adus noutatea în sculptura la nivel internațional și a reușit să revoluționeze prin creația lui. Acest proiect al meu este de fapt un omagiu în cinstea creațiilor artistului, ce au fost cândva refuzate pentru a deveni parte a heritajului românesc. Numele de «Fusion» face referire la procesul de creație din spatele conceptului, aidoma lui Brâncuși. Stilul meu a devenit o fuziune de la est, la vest – ceea ce semnifică faptul că această creație are influențe occidentale contopite cu o bază tradițională și natală”, ne-a spus Alexandra.
În designul măsuței auxiliare din proiect, a completat suceveanca, au intervenit, pe lângă motivația datorată creației lui Brâncuși, și anumite elemente constructive din opera sa. „După un lung progres, s-au stabilit elementele cele mai reprezentative și recognoscibile: hexagonul, cercul și zigzagul. Împreună cu ele, «Masa tăcerii» și «Coloana infinitului» au servit drept studiu. După o cercetare mai amănunțită, s-au păstrat elementele cele mai simple, cele care sunt de fapt cele mai complexe («Brâncuși»), așa că s-a revenit la cel mai pur și complet element geometric: cercul”, a completat Alexandra Guriță.
Materiale folosite la realizarea prototipului: lemnul de nuc, alama, sticla
Studenta Facultății de Design și Inginerie Industrială la Universitatea de Științe Aplicate din Haga ne-a mai spus că „iterația a pornit de la ideea creării unui scaun cu o anumită formă ce amintea de «Coloana infinitului». Pe parcursul procesului, s-a valorificat mai mult importanța materialului și, într-un final, materialul a dat forma, și nu invers”. Materialele pe care le-a folosit suceveanca în realizarea proiectului premiat „Fusion” sunt ecologice și sustenabile, unele fiind chiar folosite de maestrul Brâncuși. Este vorba de lemnul de nuc (negru/englezesc), unul dintre cele mai aristocrate materiale, cu o culoare ciocolatie, care, după cum ne-a explicat Alexandra, este foarte valoros și în timp capătă chiar o fibră lucioasă, care îi pune în valoare caracteristicile. Cu acest material se poate lucra ușor, este puternic și nu este o specie pe cale de dispariție, după cum ne-a asigurat studenta. În locul clasicului bronz, conceptul „Fusion” folosește drept înlocuitor alama, care este un material foarte sustenabil, „mai ales pentru că, mai nou, se poate realiza din resturi, care fac procesul mult mai ieftin și mai ecologic”. Alama poate fi ușor de reciclat, datorită faptului că se poate topi și refolosi. Alte caracteristici importante ale alamei, după cum ni le-a prezentat Alexandra, ar fi că este un material antimicrobi, anticoroziv, puternic și, în unele forme, realizează o bună acustică. Ultimul material utilizat de Alexandra la proiectul „Fusion” este sticla, folosită nu doar pentru proprietățile optice (transparență), dar și pentru faptul că este infinit reciclabilă și nu necesită o temperatură ridicată de topire în procesul de fabricare, implicit curent electric.
Pentru cei care vor să colaboreze cu Alexandra Guriță la realizarea prototipului în faza a II-a a Concursului Național de Design de Mobilier, ce va avea loc la Târgul Internațional de Mobilă BIFE-SIM 2017, vă oferim date de contact: alexandra@studioalexandragurita.com, www.studioalexandragurita.com.
Performanță
O suceveancă studentă la Haga, premiată la Concursul Național de Design de Mobilier
