La Colegiul Tehnicde Industrie Alimentară Suceava a avut loc, săptămâna trecută, a treia ediție a proiectului „Pași spre succes”, evenimentul ce a vizat evidențierea elevilor care în anul școlar 2016-2017 au făcut cinste Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava prin atitudine onestă față de școală, colegi și profesori, precum și implicare în activități educative școlare și extrașcolare.
Prin intermediul acestui proiect intitulat generic „Pași spre succes”, prof. Cristina Lupan și Corina Stamatin, inițiatoarele acestui proiect, au dorit să evidențieze pașii mărunți, dar siguri, pe care elevii liceului i-au făcut și îi fac în atingerea obiectivelor propuse. Ediția din acest an s-a desfășurat sub mottoul: „Cel care mută un munte începe întotdeauna prin a îndepărta pietrele mai mici” (Confucius).
Au fost premiați 108 elevi din clasele IX-XII și învățământ profesional. Dintre activitățile de succes la care au participat elevii în timpului anului școlar 2016-2017 putem aminti: Concursul județean ”O meserie pentru fiecare”, proiectul județean „Alege sănătatea”, concursul județean de proiecte antidrog „Împreună”, concursul „Student pentru o zi”, concursul „Inițiativa în afaceri”, concursul „Business Plan”, concursul județean „Drepturile omului, drepturile mele”, concursul județean ”Cetățean European”, concursul județean în limba engleză „Biodiversity Project”, concursul național „Știu și aplic”, concursul național “Petru Poni”, concursul național “Ștefan Procopiu”, concursul internațional „Călător în Europa”, proiectul “AER”.
„Festivitatea de premiere și cuvintele frumoase rostite de elevi, încărcătura emoțională au făcut ca și această ediție să fie una de succes. Mulțumim elevilor, mulțumim părinților, mulțumim profesorilor, mulțumim comunității locale, tuturor celor care sunt alături de școala noastră”, au transmis voluntarii proiectului AER – Altruism, Solidaritate, Respect.




