Doi elevi din județ care susțineau proba de limba română în centrele de examen Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc și Liceul Tehnologic ”Ion Nistor” Vicovu de Sus au fost eliminați din examenul de bacalaureat pentru tentativă de fraudă.
Primul a fost surprins cu telefonul mobil în timpul desfășurării testării, iar celălalt avea asupra sa un dispozitiv electronic de ascultare.
Incidentele de ieri s-au petrecut deși candidații au fost atenționați în repetate rânduri asupra faptului că pătrunderea în sală cu telefonul mobil, cărți sau alte materiale informative atrage eliminarea din examen, indiferent dacă acestea sunt folosite sau nu. Cei doi tineri nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Suceava, la prima probă scrisă a bacalaureatului s-au înscris 4.948 de elevi, au fost prezenți 4.801, înregistrându-se 145 de absenți.
Pentru absolvenții de liceu, urmează o săptămână plină de emoții și momente tensionate.
Pe 28 iunie, liceenii sunt așteptați la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar pe 30 iunie este programată proba la alegere a profilului și specializării. Pe 27 iunie va avea loc proba de limba și literatura maternă pentru minorități.
Pe 5 iulie vor fi afișate rezultatele, până la ora 16:00, și vor putea fi depuse contestațiile (orele 16:00-20:00). Pe 10 iulie vor fi afișate rezultatele finale.
Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2017 va începe în data de 11 iulie, cu înscrierea candidaților.
Subiecte accesibile
Elevii care au susținut testarea scrisă la limba română au primit două tipuri de subiecte, unele adaptate profilului real, vocațional sau tehnologic și unele adaptate profilului uman sau pedagogic. La subiectul al III-lea, la ambele variante de subiecte, elevii au avut de redactat un eseu despre un roman studiat.
Elevii au răsuflat ușurați la ieșirea din examen, menționând că „romanul” oricum era pe lista subiectelor învățate de mai toți candidații, iar asta le va permite să ia o notă de trecere, ba chiar una bună.
Absolvenții de liceu de la profilul real au avut de scris un eseu în care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ aparținând lui Ioan Slavici sau lui Liviu Rebreanu. Eseul trebuia să aibă între 600 și 900 de cuvinte.
La subiectul al doilea au primit ca cerință redactarea unui text argumentativ, de 150-300 de cuvinte, despre rolul comunicării în reușita unui proiect de echipă.
La primul subiect, elevii de la real au primit un fragment din poezia „Alt cântec” de Adrian Maniu, având de răspuns la nouă cerințe referitoare la poezia lui Maniu (de explicat rolul cratimei, de precizat două motive literare din text, de explicat semnificația unor figuri de stil, de comentat o strofă a poeziei etc.).
De cealaltă parte, absolvenții de liceu de la profilul uman au avut de scris un eseu (600-900 de cuvinte) în care să prezinte relația dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda.
La subiectul al doilea, tinerii au avut de redactat un text argumentativ despre utilitatea activităților extrașcolare în educația cinematografică.
La primul subiect, elevii au primit o poezie de Ion Voinea, având de răspuns la nouă întrebări referitoare la elemente ale textului (sinonime, rolul cratimei, de precizat tema poeziei și un motiv literar, de ilustrat două trăsături ale genului liric).