Suceava

Chirii mai mici pentru locuințele ANL



Locatarii blocurilor ANL din municipiul Suceava vor avea de plătit mai puțin pentru chiria lunară a apartamentelor în care stau, conform noilor norme de calcul, ce urmează să fie puse în aplicare.
„O veste bună pentru chiriașii locuințelor ANL – ca urmare a Ordonanței de Urgență 30/2017, de recalculare a chiriilor. După simulările pe care le-am făcut noi vor scădea chiriile celor care locuiesc acolo”, a anunțat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a explicat că modalitatea de calcul a chiriilor se face ținându-se cont de rangul localității, de anul dării în funcțiune a imobilului și de venitul brut pe membru de familie.
„E bine că mai scad chiriile, prețurile lor nu au mai fost subvenționate, tocmai de aceea au și apărut aceste locuințe libere”, a spus Lungu, care a precizat că tuturor chiriașilor ANL li s-a solicitat să aducă documentele necesare pentru recalcularea chiriilor.



Recomandări

Gheorghe Piperea, despre Planul SIMION, de locuințe la 35.000 euro: „Este nevoie de programe naționale de construcție și de creditare”

Gheorghe Piperea, despre Planul SIMION, de locuințe la 35.000 euro: „Este nevoie de programe naționale de construcție și de creditare”

Tarifele și chiriile pentru spațiile Primăriei Suceava, mai mari în 2024, prin indexare cu rata inflației

Decizia de majorare cu rata inflației a chiriilor și tarifelor pentru 2024, luată în ședința de Consiliu Local Suceava de joi, 14 decembrie
Decizia de majorare cu rata inflației a chiriilor și tarifelor pentru 2024, luată în ședința de Consiliu Local Suceava de joi, 14 decembrie

Fălticenenii care au solicitat o locuință socială sau ANL de la primărie au la dispoziție o lună ca să depună documentele actualizate