Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 21 iun 2017 - Anul XXII, nr. 137 (6553)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Unde sunt banii?

Gaură de peste 160.000 de lei la Colegiul Medicilor Dentişti din Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Scandal imens la Colegiul Medicilor Dentişti Suceava, în urma căruia preşedintelui acestei structuri, medicul Ioan Costea, i s-a cerut demisia. Totul a plecat de la modul în care s-au cheltuit banii adunaţi din cotizaţiile pe care le achită medicii dentişti, iar o expertiză contabilă extrajudiciară finalizată în luna februarie a acestui an a evidenţiat o gaură de 162.434 de lei. Pentru această lipsă, care ar întruni elementele infracţiunii de evaziune fiscală, conducerea centrală a Colegiului Medicilor Dentişti din România a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Contactat telefonic, medicul Ioan Costea a susţinut că nu are nici o vină în toată povestea şi nici motive să demisioneze din fruntea Colegiului Medicilor Dentişti Suceava.

 

Preşedintele Medicilor Dentişti din România: „Am decis să sesizăm organele competente, respectiv Parchetul”

Nemulţumirile au plecat de la modul total lipsit de transparenţă prin care medicul Ioan Costea a ales să conducă structura ani în şir. În urmă cu aproximativ un an, o parte din membrii Biroului Executiv al Colegiului Medicilor Dentişti Suceava au cerut lămuriri despre felul în care s-au cheltuit banii, dar şi despre cum s-au derulat alte activităţi. După tergiversări şi discuţii îndelungi s-a acceptat comandarea şi realizarea unei expertize contabile extrajudiciare, fiind desemnat în acest sens un expert contabil.

Raportul a fost finalizat în luna februarie a acestui an, iar concluziile arată că s-au încălcat o multitudine de acte legislative. Cea mai mare problemă este legată de lipsa unei sume de 162.434 de lei, bani care figurează ca fiind în casierie, dar care nu se regăsesc în realitate. O altă anomalie este aceea că în perioada 2012-2016 Colegiul Medicilor Dentişti Suceava nu a avut angajaţi cenzori autorizaţi conform Legii Contabilităţii. La fel de grav este că pentru anul 2012 nu se mai găsesc documentele contabile, lucru valabil şi pentru perioada ianuarie – octombrie 2013. Expertul care a realizat raportul a mai constatat că între 2012-2016 actele contabile nu au fost verificate şi semnate de trezorierul în funcţie.

Toate aceste nereguli au fost aduse şi la cunoştinţa preşedintelui Colegiului Medicilor Dentişti din România, profesor universitar doctor Ecaterina Ionescu. Contactată telefonic, Ecaterina Ionescu a precizat că este la curent cu ceea ce se petrece la Suceava şi cu problemele existente în ceea ce priveşte activitatea Colegiului Medicilor Dentişti.

„În baza acelei expertize contabile extrajudiciare am decis să sesizăm organele competente, respectiv Parchetul. Noi nu ne putem pronunţa dacă există încălcări ale legii, aspect pe care îl vor stabili instituţiile abilitate în acest sens. Pentru a nu exista nici o suspiciune, cred că cel mai corect este să ştim ce au stabilit organele de anchetă, rezultate pe care le vom comunica imediat ce le vom primi”, a declarat profesor universitar doctor Ecaterina Ionescu.

 

Casa nu bate cu actele contabile

Raportul contabil de expertiză extrajudiciară arată că în perioada supusă atenţiei, 2012-2016, cheltuielile care apar ca efectuate nu au la bază şi documente justificative.

Astfel, după înregistrarea încasărilor şi a tuturor plăţilor, la data de 29 noiembrie 2016 în casieria Colegiului ar fi trebuit să existe 142.818 lei. Această sumă ar trebui să fie mai mare, întrucât în perioada octombrie 2013 – noiembrie 2014 în casă nu au intrat chiriile încasate de la SC Mihadany SRL, deşi erau tăiate chitanţe.

În concluzie, soldul din casierie trebuia să fie 162.434 de lei, bani pentru care cei care au condus Colegiul Medicilor Dentişti Suceava nu au putut prezenta acte legale.

Concluziile expertului care a efectuat analiza activităţii Colegiului Medicilor Dentişti Suceava sunt destul de clare: „Nu s-a condus o evidenţă contabilă primară la sediu, adică un registru de casă care să fie ţinut de casieră, cu un sold zilnic care să poată fi confirmat prin semnarea registrului de casă. La inventarele anuale efectuate de contabilitate trebuiau număraţi şi banii din casierie, dar acest lucru nu apare pe inventar. Expertul consideră că cel mai mare risc, şi totodată abatere, îl constituie lipsa numerarului din casierie, la nivelul la care ar trebuie să existe, dacă se ţine cont de cheltuielile justificative cu documente. Fiscal, această lipsă din casierie poate fi interpretată de organele de control ca sume plătite în plus angajaţilor sau preşedintelui şi, ca atare, pot fi considerate ca fiind premii neînregistrate contabil. În cazul unui control, organele de control vor solicita plata impozitelor şi a majorărilor de întârziere şi vor face o încadrare juridică a faptei. Fapta de nedeclararea veniturilor obţinute şi neînregistrarea impozitelor aferente se poate interpreta ca evaziune fiscală”.

 

Au cumpărat un sediu pe care nu l-au folosit niciodată

O altă nebuloasă legată de deciziile şi activitatea de la Colegiul Medicilor Dentişti Suceava este cea care priveşte achiziţionarea unui nou sediu. În septembrie 2009, în plină criză economică, oamenii din conducerea Colegiului au luat decizia de a achiziţiona un imobil, pentru suma de 41.500 de euro, pentru care au contractat un credit bancar în valoare de 35.275 de euro, la care s-au achitat fireşte şi dobânzi substanţiale, de peste 20.000 de euro.

Interesant este că deşi preţul de achiziţie a fost de 176.211 lei, în actele contabile apare valoarea de 99.700 de lei, „probabil valoarea clădirii a fost diminuată prin evaluări în scopul impozitării”, aşa după cum apare în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară.

Ulterior, imobilul ar fi fost închiriat în perioada 15 februarie 2011 – 1 octombrie 2015, pentru suma de 150 euro/lună, cu menţiunea că între octombrie 2013 şi decembrie 2014 nu s-au înregistrat încasările din chirii. O situaţie la fel de neclară este şi pentru perioada 2011 – octombrie 2013, pentru care nu există acte contabile.

Culmea ironiei, în tot acest interval, Colegiul Medicilor Dentişti a stat în apartamentul deţinut de Colegiul Medicilor Generalişti Suceava, iar după octombrie 2015 imobilul achiziţionat în 2009 a stat neutilizat. Ulterior, apartamentul cumpărat acum opt ani a fost vândut, evident la un preţ sub cel de achiziţie.

 

Medic Ioan Costea: „Cu mâna pe inimă şi în faţa lui Dumnezeu sunt curat”

Lista acuzaţiilor la adresa conducerii Colegiului Medicilor Dentişti Suceava şi, în special, faţă de medicul Ioan Costea mai cuprinde şi angajări ale unor persoane care nu-şi justificau prezenţa în acele posturi. De exemplu, Colegiul Medicilor Generalişti avea angajată o femeie de serviciu cu normă întreagă, iar conducerea Colegiului Medicilor Dentişti a angajat aceeaşi persoană pentru o perioadă de două ore. Pe scurt, pentru un apartament în care funcţionau ambele Colegii făcea curăţenie o persoană, zilnic, timp de 10 ore. Curat-murdar, coane Ionică.

Totuşi, în faţa acestei avalanşe de acuzaţii, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Suceava a spus că nu are ce-şi reproşa şi absolut nici un motiv pentru a demisiona din funcţie.

„Cu mâna pe inimă şi în faţa lui Dumnezeu sunt curat. Vom avea o şedinţă şi vom discuta despre acest raport de expertiză. În plus, cenzorul care a venit a zis că sunt în curs de lămurire cele mai multe aspecte pentru că există neconcordanţe fiscale. Nu era de unde să fie acest prejudiciu care se vehiculează, după ce scădem toate cheltuielile, şi de aceea cred că acele calcule nu corespund cu realitatea”, a declarat Ioan Costea.

Acesta recunoaşte că i s-a cerut demisia de mai multe ori, atât de către o parte din colegii de la Suceava, cât şi de la Bucureşti, din partea Ecaterinei Ionescu.

„Mi s-a cerut demisia de mai multe ori, dar nu am motive să demisionez, pentru că dacă aş demisiona ar însemna să recunosc că sunt vinovat, ceea ce nu este adevărat. Mai mult, prin intermediul unui avocat, am făcut o notificare doamnei preşedinte a Colegiului Medicilor Dentişti din România deoarece mă consider hărţuit de aceasta”, a completat Ioan Costea.

 

Ioan Costea a evitat să se prezinte în faţa colegilor care-i cereau demisia

Pentru neregulile constatate, Ioan Costea a intrat în dezbaterea Biroului Executiv al Colegiului Medicilor Dentişti din Suceava. La una din ultimele şedinţe a început procedura de vot, dar aceasta nu a mai fost finalizată, aşa că propunerea de demitere trebuia analizată de cele 15 persoane care fac parte din Consiliul Colegiului Medicilor Dentişti Suceava. Şedinţa trebuia să aibă loc joi, 15 iunie, numai că Ioan Costea a invocat probleme medicale şi nu s-a mai prezentat, iar conform statutului o asemenea propunere nu putea fi discutată decât în prezenţa persoanei respective. Rămâne de văzut dacă la şedinţa de săptămâna aceasta scandalul va lua amploare.

În judeţul Suceava există 450 de medici dentişti, care plătesc o taxă de 40 lei/lună, ceea ce înseamnă că anual Colegiul Medicilor Dentişti Suceava administrează aproximativ 200.000 de lei. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gaură de peste 160.000 de lei la Colegiul Medicilor Dentişti din Suceava.
 Vizualizări articol: 6495 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.43/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.4 din 7 voturi
Gaură de peste 160.000 de lei la Colegiul Medicilor Dentişti din Suceava4.457

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei