Internări în regim de urgență

Minoră în vârstă de 15 ani, în grija statului după ce a fost abandonată de mamă



Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

O minoră în vârstă de 15 ani a ajuns în grija statului după ce a fost abandonată de mamă, la fel ca și frățiorul ei mai mic, și neglijată de tată, cel în grija căruia a rămas. Reprezentanții Primăriei comunei Mitocu Dragomirnei, unde are domiciliul minora, au sesizat autoritățile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava cu privire la situația fetei, aflată în situație de risc, și au solicitat luarea unei măsuri în regim de urgență. Din ancheta socială rezultă că în timpul căsniciei celor doi soți au existat mai multe conflicte care s-au răsfrânt negativ în primul rând asupra celor doi copii. Părinții au divorțat, iar mama i-a părăsit pe cei doi copii când fata avea doar 8 ani, fără să mai ia legătura cu copiii în toată această perioadă.
Directorul executiv al DGASPC Suceava, Georgeta Nadia Crețuleac, a declarat că tatăl minorilor era nevoit să presteze zilnic munci ocazionale pentru a le oferi minorilor cele necesare unui trai la limita supraviețuirii. „Din acest motiv, ajungea târziu acasă și nu reușea să-și îndeplinească atribuțiile de părinte, copiii fiind lăsați nesupravegheați zilnic. Pentru fratele mai mic al minorei a fost instituită măsura plasamentului la un asistent maternal profesionist, datorită vârstei mai mici, la cererea tatălui, iar minora a rămas în grija tatălui, cu monitorizare din partea primăriei de domiciliu”, a mai spus șefa DGASPC.
Având în vedere faptul că nici minora nu avea sprijin din partea tatălui, „acesta din urmă adoptând un comportament de indiferență în tot ceea ce o privea”, Primăria Mitocu Dragomirnei a sesizat cazul și a propus instituirea unei măsuri de protecție pentru aceasta. Pentru asigurarea unui mediu familial propice dezvoltării armonioase, pentru adolescentă s-a propus instituirea unei măsuri de protecție la Așezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” Rădăuți.
Dispărută de acasă, găsită de poliție și trimisă la consiliere psihologică
Un alt caz care a intrat în atenția Serviciului Intervenție în Regim de Urgență și Violență în Familie din cadrul DGASPC Suceava a fost cel al unei minore în vârstă de 13 ani, în urma unei sesizări scrise venite din partea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, Serviciul de Investigații Criminale. Purtătoarea de cuvânt a DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că în sesizarea venită de la IPJ Suceava „ni s-a adus la cunoștință situația unei minore în vârstă de 13 ani care avea nevoie de consiliere, deoarece plecase de acasă fără să anunțe părinții, fiind dată dispărută, iar la întoarcere avea un comportament vizibil schimbat”. Părinții, împreună cu minora, au fost chemați la sediul instituției de protecție a copilului, pentru ca fiica „rătăcită” să beneficieze de evaluare psihologică, iar ulterior minora să poată fi inclusă într-un program de consiliere psihologică, cu acordul părinților.
„Din sesizarea celor de la poliție a rezultat și faptul că minora ar fi fost abuzată sexual în perioada cât a lipsit de la domiciliu, iar făptașul acestei infracțiuni este cercetat penal la momentul actual. Minora s-a prezentat, împreună cu mama, la sediul instituției noastre, iar în urma evaluării psihologice s-a constatat necesitatea începerii consilierii”, a mai adăugat Nicoleta Daneliuc. S-a completat o fișă psihocriminologică de evaluare a copilului dispărut, o fișă cu observațiile psihologului, iar minorei i s-au făcut și câteva teste psihologice pentru identificarea profilului psihologic și a nevoilor acesteia.
În urma testelor psihologice, specialiștii au concluzionat că „se remarcă un distres emoțional accentuat, suferință emoțională ridicată, tendințe depresive de gândire și comportament, un nivel scăzut al stimei de sine, strategii dezadaptative de gestionare a situațiilor stresante, parțial datorate și incidentului neplăcut prin care minora a trecut (unele sunt manifestări post-traumatice)”. Pentru aceste motive, în principal, minora a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică. Până în prezent, minora a respectat programul de consiliere, fiind prezentă la câteva ședințe de consiliere psihologică.
35 de sesizări cu privire la copii aflați în situație de risc, în aprilie
În perioada 1-30 aprilie 2017 au fost înregistrate de Serviciul Intervenție în Regim de Urgență și Violență în Familie din cadrul DGASPC Suceava 35 de sesizări cu privire la copii aflați în situație de risc, din care 26 de cazuri au fost confirmate, iar nouă cazuri neconfirmate. Pentru șapte copii s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență (un cuplu mamă-copil, plasament în regim de urgență la Centrul Maternal Gura Humorului, un copil, plasament în regim de urgență la Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” Rădăuți și cinci copii, plasament în regim de urgență la asistent maternal profesionist). 19 cazuri de copii au rămas în monitorizarea Serviciului Intervenție în Regim de Urgență și Violență în Familie din cadrul DGASPC Suceava, încercându-se sprijinirea familiilor și responsabilizarea părinților. 28 de sesizări, din totalul celor 35, sunt din mediul rural, iar șapte cazuri sunt din mediul urban.
Minor ajuns în Centrul de Urgență, după ce mama a plecat în străinătate, iar tatăl are probleme psihice
Luna trecută, la Serviciul Intervenție în Regim de Urgență și Violență în Familie din cadrul DGASPC Suceava au fost înregistrate 56 de cazuri de copii care aveau nevoie de ajutor. Doar nouă din cele 56 de sesizări nu s-au confirmat. Pentru 14 copii s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență (șapte dintre minori au fost preluați de asistenți maternali profesioniști, iar șapte minori au fost internați în centre de tip familial din județ). 34 de copii au rămas în monitorizarea Serviciului Intervenție în Regim de Urgență și Violență în Familie din cadrul DGASPC Suceava. Din totalul cazurilor confirmate, 36 provin din mediul rural, iar 20 de cazuri de copii aflați în situație de risc sunt din mediul urban.
În luna mai a acestui an a fost internat în Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat, Neglijat și Exploatat Suceava un minor în vârstă de 13 ani, cu domiciliul în municipiul Suceava. Băiatul provine dintr-o familie cu trei copii, mama fiind plecată în străinătate. Femeia nu a făcut demersurile de a delega exercitarea atribuțiilor părintești (conform art. 104 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului) unei persoane majore „care îndeplinește condițiile morale, financiare și materiale în acest sens” și care să își asume această responsabilitate în fața instanței de judecată, în condițiile în care tatăl copiilor este internat într-un centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică. Pentru minor a fost necesară măsura plasamentului în regim de urgență, deoarece era în situație de risc, fiind internat la Casa de tip Familial „Colț Alb” din cadrul Serviciilor Multifuncționale de Tip Rezidențial Suceava.
Tot în luna mai a acestui an, după cum ne-au spus reprezentanții Centrului de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat, a fost internată și o minoră în vârstă de 17 ani, cu domiciliul în municipiul Suceava, ai cărei părinți sunt divorțați de mai mulți ani, iar mama este plecată la muncă în străinătate. Minora a fost lăsată în grija unui frate mai mare, major, care a solicitat internarea surorii minore într-un centru social pentru a beneficia de consiliere psihologică.
Șefa DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, a adăugat că tot luna trecută, pentru un nou-născut a fost instituită măsura plasamentului în regim de urgență, ca urmare a unei sesizări primite de la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. „Sesizarea ne aducea la cunoștință faptul că o tânără cu domiciliul în municipiul Suceava a născut un băiețel în maternitatea Spitalului Județean Suceava și solicită o măsură de protecție pentru acesta, deoarece nu are condiții materiale și financiare pentru creșterea și îngrijirea unui copil nou-născut”, a explicat Crețuleac. Deși a fost consiliată, tânăra mămică a refuzat internarea în Centrul Maternal împreună cu copilul, pentru a beneficia de servicii specializate, motiv pentru care a fost identificat un asistent maternal profesionist care a preluat copilul din maternitate.



Recomandări

Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești

Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești
Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești