Grădinița „Țăndărică” din municipiul Suceava a organizat în aceste zile evenimentul „Garden Party”, o petrecere în grădină care se înscrie în proiectul european „Mănâncă Responsabil!”. După cum au spus organizatorii, această activitate a fost îndelung pregătită, implicând un număr mare de participanți: cei 360 de preșcolari ai grădiniței, părinții acestora și cadrele didactice. Ziua dedicată petrecerii a fost una însorită și plăcută. Participanții au pregătit standuri amenajate cu flori de vară, elemente decorative, bănci de grădină și au prezentat preparate din ingrediente locale și de sezon gătite în casă sau pe loc, înainte de începerea evenimentului. Bucatele au fost multe, apetisante și ingenios prezentate. „Hamster”, mascota proiectului, a însoțit întregul demers și i-a stimulat pe cei mici, ca și pe adulți, la un schimb interactiv de idei, provocându-i să enumere activități la care au participat întregul an școlar, să interpreteze Eco Codul Consumului Responsabil de Alimente și imnul acestuia. Startul dat degustării celor pregătite a însuflețit toată curtea și în scurtă vreme toți cei prezenți s-au bucurat de savoarea preparatelor: sendvișuri și platouri cu aperitive haioase, plăcinte și pâine de casă, compot, rulade dulci și sărate, fructe și legume de sezon, prăjituri, salate, tarte cu căpșuni sau cireșe, brioșe delicioase, lapte cald turnat în păhărelele copiilor din ulcior de lut, limonadă și alte sucuri naturale, ceaiuri, fresh-uri, dulceață făcută în gospodărie. Cu toate că preparatele au fost din abundență, meniul a fost unul lejer, simplu și revigorant. Toți participanții s-au bucurat de o atmosferă cu adevărat specială, profitând de gustările delicioase și timpul petrecut împreună. Prof. Brîndușa Leucă, de la Grădinița Țăndărică, a spus că totul fost de fapt o alternativă plăcută și sănătoasă la petrecerile tradiționale. „Oricine poate urma acest exemplu. Nu trebuie decât vreme frumoasă și o curte plină de prieteni veseli. Familia și școala și-au exercitat astfel cel mai important rol în crearea obiceiurilor alimentare ale preșcolarilor, puterea exemplului fiind esențială pentru că, în copilărie, totul se bazează pe imitarea adultului. Cu un strop de imaginație și perseverență adulții îi pot orienta pe cei mici spre o alimentație corectă”, a completat Brîndușa Leucă.