De nota 10

Ediție de excepție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni

Academicianul Eugen Simion a fost maestru de ceremonii la această ediție a Festivalului
Academicianul Eugen Simion a fost maestru de ceremonii la această ediție a Festivalului

A zecea ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni a fost una de excepție, și nu doar prin recordul de participanți, ci și prin bazele care s-au pus pentru viitor.
Academicianul Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, a propus ca premiile „Mihai Eminescu” care se oferă la acest eveniment cultural să capete un statut național începând cu ediția de anul viitor, premii ce vor fi acordate de un juriu de specialitate.
„Să creăm un premiu Eminescu național, care să nu fie doar o hârtie, ci să aducă și satisfacții de altă natură. Iar dacă domnul primar va fi de acord”, aici, la Dumbrăveni, va fi cel mai important eveniment dedicat lui Mihai Eminescu, a arătat academicianul Eugen Simion.
Ideea a fost acceptată de conducerea Primăriei Dumbrăveni, și pentru că ediția din acest an nu putea rămâne fără premianți, s-au acordat două distincții „Mihai Eminescu”. Prima dintre ele a fost conferită de academicianul Eugen Simion și a mers către Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, „un om care s-a implicat enorm și a făcut lucruri importante pentru a-l readuce pe Mihai Eminescu la locul pe care îl merită”.
Al doilea premiu a fost oferit de Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni, și i-a fost conferit profesorului Viorel Dinescu, „care vine de două ori pe an în această comună, și vara și iarna, și care se confundă cu acest festival”.
Primăria Dumbrăveni se va implica pentru refacerea casei lui Aron Pumnul de la Cernăuți
Și pentru că la festival vin de ani de zile oameni de pe toate meleagurile de românitate, una din problemele spinoase a venit de la Cernăuți. Academicianul Vasile Tărîțanu a adus în atenție o problemă mai veche dar care nu și-a găsit rezolvarea încă.
Este vorba de casa lui Aron Pumnul, unul dintre dascălii lui Mihai Eminescu. Deși Guvernul României a promis încă din 2014, prin intermediul unui act legislativ, că va aloca fonduri pentru refacerea acestui imobil, acest lucru nu s-a realizat.
„Este o rană pentru noi că această casă nu a putut fi renovată. Se adaugă altor probleme pe care românii din zona Cernăuți le întâmpină, și mă refer aici la închiderea unor școli cu predare în limba română, și toate acestea dor”, a spus academicianul Vasile Tărîțanu.
Acesta a profitat de prezența la evenimentul de la Dumbrăveni a fostului ministru de Externe, senatorul Titus Corlățean, căruia i-a solicitat sprijin pentru refacerea casei lui Aron Pumnul.
Pe de altă parte, primarul Ioan Pavăl, sensibilizat de această problemă, a declarat public că atât el cât și Primăria Dumbrăveni se vor implica pentru refacerea casei în care a locuit unul din dascălii lui Mihai Eminescu, și asta într-un timp cât mai scurt.
Institutul de studii „Bucovina”, un proiect care încă așteaptă să prindă viață
Un alt proiect care este încă în faza de așteptare este Institutul de studii „Bucovina”. Acest aspect a fost adus în atenție de academicianul Eugen Simion, care a menționat că în perioada în care se afla în fruntea Academiei Române a făcut toate demersurile pentru înființarea acestui institut, inclusiv prin contacte cu Academia de Științe de la Viena, dar, din păcate, totul a rămas la stadiul de proiect.
„Să facem acest centru la Dumbrăveni sau la Suceava, la Universitatea Ștefan cel Mare”, a fost ideea avansată de academicianul Eugen Simion.
Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, a achiesat la idee și a precizat că nu va fi nici un fel de problemă pentru găsirea unor spații în care Institutul de studii „Bucovina” să-și desfășoare activitatea.
Și Ioan Pavăl s-a arătat de acord cu proiectul și a precizat că dacă va fi nevoie vom construi o clădire nouă.
De 10 ani, Academiile de la București și Chișinău se întâlnesc la Dumbrăveni
Prezent ca de obicei la această a X-a ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, academicianul Mihai Cimpoi a ținut să precizeze că sunt foarte multe manifestări dedicate marelui poet, dar două sunt cele mai importante în opinia sa: cel care se derulează la Dumbrăveni și Congresul eminescologilor de la Chișinău. Cu acest prilej, academicianul Mihai Cimpoi a anunțat și tema congresului din 2017: publicistica lui Mihai Eminescu, un subiect cheie, care trebuie citit în concordanță cu evenimentele din ziua de azi.
Tot academicianul Mihai Cimpoi a mai anunțat că și la ediția din acest an, Primăria Dumbrăveni va fi, la fel ca în 2016, co-organizator al Congresului eminescologilor de la Chișinău, o onoare deosebită, așa cum a descris-o primarul Ioan Pavăl.
Venit tot din stânga Prutului, scriitorul Nicolae Dabija a subliniat și el că de 10 ani cele două academii, cea de la București și cea de la Chișinău, se întâlnesc cu regularitate la Dumbrăveni, motiv pentru care primarul Ioan Pavăl merită titlul de rector, iar Mihai Chiriac, secretarul comunei, pe cel de prorector.
Desemnat maestru de ceremonii pentru acest an, academicianul Eugen Simion a ținut să remarce faptul că „la Dumbrăveni s-au pus bazele unui lucru românesc, unul care merge și care sper să meargă până la capăt”.
Invitați de seamă și cetățeni de onoare ai comunei
Cea de-a zecea ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” a prilejuit lansarea volumului „Mihai Eminescu poezii – ediție cronologică”, de Dumitru Murărașu în colaborare cu Fundația Națională pentru Știință și Artă, al cărei președinte este academicianul Eugen Simion. Sâmbătă, au ajuns la Dumbrăveni doar 20 de volume, dar primarul Ioan Pavăl a promis că până la finele acestei luni numărul exemplarelor va crește substanțial.
Tot sâmbătă au fost acordate mai multe premii și diplome. Prin votul consilierilor locali din Dumbrăveni au fost desemnați cetățeni de onoare ai comunei actorul Dorel Vișan, canotoarea Elisabeta Lipă, Carmen Păunescu, soția poetului Adrian Păunescu, senatorul Titus Corlățan, precum și medicul Mariana Olinici.
Un număr de cinci tineri canotori din Dumbrăveni, Paula Logofătu, Diana Mihai, Elena Logofătu, Andreea Asoltanei și Ștefan Berariu au primit și ei distincții din partea conducerii Primăriei, acestea fiindu-le înmânate chiar de marea sportivă Elisabeta Lipă, care le-a transmis că-i așteaptă să confirme rezultatele bune obținute până în prezent. La manifestare au ajuns doar trei dintre tinerii sportivi, și asta pentru că ceilalți doi erau în cantonament, motiv pentru care premiul l-a primit mama acestora.
Reușita din acest an a putut fi posibilă și cu ajutorul sponsorilor, respectiv: SC Eurotehnic SRL, SC Daily Cafe SRL, SC Euro Speed SRL, SC Ritmic Com SRL, SC Transpeco SA, SC Accept Software SRL, SC SUCT SA și SC Cars Tuning Service SRL.
Dorel Vișan a ridicat sala în picioare
Un moment unic l-a constituit recitalul oferit de actorul Dorel Vișan. Acesta s-a arătat emoționat că participă la un astfel de eveniment, la o întâlnire de suflet dedicată patriarhului limbii române.
„Cred că în ortodoxie ar trebui inclusă și a 11-a poruncă, anume aceea ca fiecare român să trăiască în Eminescu măcar o oră în viață”, a spus Dorel Vișan.
Acompaniat de patru muzicieni din Bacău, marele actor a avut o evoluție la înălțime, așa cum îi este caracteristică, iar la final, după ce a recitat Monologul lui Luca Arbore, din teatrul lui Mihai Eminescu, a fost aplaudat în picioare de întreg auditoriul.
Un alt moment artistic a fost oferit de directorul Operei din Cluj, Florin Estefan, care a interpretat trei melodii pe versuri de Mihai Eminescu alături de Vasilica Stoiciu Frunză.

O sală arhiplină la evenimentul de sâmbătă
O sală arhiplină la evenimentul de sâmbătă
Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Romane, a fost unul dintre cei care a primit premiul "Mihai Eminescu"
Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Romane, a fost unul dintre cei care a primit premiul "Mihai Eminescu"
Profesorul Viorel Dinescu a primit premiul "Mihai Eminescu"
Profesorul Viorel Dinescu a primit premiul "Mihai Eminescu"
Elisabeta Lipa a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Dumbrăveni
Elisabeta Lipa a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Dumbrăveni
Recital de excepție susținut de actorul Dorel Vișan
Recital de excepție susținut de actorul Dorel Vișan
Ediție de excepție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Ediție de excepție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Ediție de excepție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Ediție de excepție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Ediție de excepție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Ediție de excepție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Ediție de excepție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Ediție de excepție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Academicianul Eugen Simion a fost maestru de ceremonii la această ediție a Festivalului
Academicianul Eugen Simion a fost maestru de ceremonii la această ediție a Festivalului

Recomandări

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a