Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 1 iun 2017 - Anul XXII, nr. 123 (6539)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Anchetă finalizată

Călugăr pustnic, trimis în judecată pentru un accident cu doi morţi: a făcut o depăşire cu 80 de km/h, pe un drum pietruit

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din satul Nisipitu, comuna Ulma, care trăieşte izolat, într-o casă de pe vârf de munte, fiind cunoscut de localnici şi nu numai ca „pustnicul de la Costileva”, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi pentru infracţiunea de ucidere din culpă, după ce a provocat un groaznic accident rutier, soldat cu două persoane decedate şi rănirea altor şase, din care una grav. Inculpatul, Florin Ștefan, conducea o maşină de teren cu volan pe partea dreaptă şi, din păcate, a circulat foarte imprudent. O depăşire la 80 de kilometri la oră, pe un drum pietruit, cu aderenţă scăzută, făcută de un şofer care abia îşi luase permisul de conducere, aceştia au fost factorii principali care au dus la tragedie, în opinia poliţiştilor rutieri şi a procurorului de caz. 

 

Cum s-a petrecut accidentul

Accidentul s-a petrecut pe 23 aprilie 2016, pe DJ 209G, pe raza satului Paltin, comuna Brodina. Florin Ștefan conducea un autoturism de teren Toyota Hilux în care se aflau cinci pasageri care îl mai vizitaseră la schit, fiindu-i apropiaţi.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.00. Din cercetări a rezultat că Florin Ștefan a intrat în depăşirea unei maşini care circula în faţa sa, care a rămas neidentificată. După depăşire, când a încercat să revină pe bandă, bărbatul a scăpat maşina de sub control. Din sens opus venea regulamentar un Renault condus de Constantin Ș., în vârstă de 30 de ani, din Botoşani. Acesta avea să relateze ulterior cum a văzut maşina de teren circulând haotic, iar în secunda următoarea cele două vehicule au intrat în coliziune laterală. Ambele maşini s-au răsturnat. Autoturismul de teren s-a răsturnat la o diferenţă de nivel, rostogolindu-se de două ori, a mai rezultat din ancheta procurorilor.

 

Un bătrân şi un tânăr de 24 de ani au murit în acest accident

În urma impactului, un bărbat de 79 de ani, pasager în maşina care circula regulamentar, a murit pe loc. După puţin timp, la spital, avea să moară şi un tânăr de 24 de ani, unul din pasagerii aflaţi în maşina condusă de inculpat. Răni au mai suferit încă şase persoane. Şoferul care se deplasa regulamentar a avut leziuni care au necesitat 60-70 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.

 

Șirul de reguli încălcate de inculpat, care au dus la tragedie

În urma anchetei care a durat ceva mai mult de un an poliţiştii rutieri şi procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au tras concluzii clare privind vinovăţia. S-a stabilit că Florin Ștefan este unicul vinovat de accident.

Procurorii au detaliat în rechizitoriul de trimitere în judecată modul în care s-a produs accidentul. 

Din expertizele efectuate a rezultat că inculpatul circula cu viteza de 79,1 km/h în momentul prealabil impactului, în timp ce celălalt şofer avea doar 31,5 km/h.

„Viteza cu care ar fi trebuit să circule inculpatul pentru a putea evita impactul şi a observa în timp util faptul că din sens opus venea un alt autovehicul ar fi fost 50km/h”, au arătat procurorii.

De precizat că pe drumul pietruit şi vizibilitatea era scăzută, din cauza prafului ridicat de maşini.

Relevant privind viteza excesivă este şi faptul că ambele autoturisme au suferit avarii de peste 80%.

Inculpatul va mai răspunde şi pentru că a încălcat prevederile legale privind asigurarea la efectuarea depăşirii. Acesta a mai încălcat un articol de lege prin faptul că circula cu un pasager în plus faţă de numărul de locuri ale maşinii.

Procurorii au mai reţinut şi faptul că Ștefan Florin a condus cu viteză mult peste limita legală şi a făcut o depăşire fără a se asigura, deşi avea o vechime de mai puţin de şase luni de la obţinerea permisului de conducere.

Părţile vătămate, inclusiv şoferul celeilalte maşini, nu au depus plângeri penale împotriva inculpatului. Singura parte civilă din dosar este Spitalul Judeţean Suceava. Asta nu îl absolvă însă de judecată pentru infracţiunea de ucidere din culpă, cu două victime.

 

Cine este Florin Ștefan 

La momentul accidentului, pustnicul locuia singur într-o zonă înaltă, aflată foarte aproape de graniţa cu Ucraina. Totuşi, acesta primea des la locul de rugăciune persoane care doreau să se reculeagă.

Schitul său este departe de imaginea colibei unui pustnic. Bărbatul şi-a amenajat nai multe construcţii din lemn, lăcuite şi amenajate modern. „El se gospodăreşte singur, stă singur în cea mai mare parte a timpului. Mai era vizitat de oameni doar la sfârşit de săptămână. Ce a construit aici (n.r. - la schit) e prin munca lui, dar şi cu ajutorul oamenilor din sat. E un om bun, nu are treabă cu nimeni, un om care îl slujeşte pe Dumnezeu”, ne-a mărturisit un bărbat care îl cunoaşte bine pe Florin Ștefan. De precizat şi că bărbatul nu aparţine de vreo mănăstire, fiind pe cont propriu din acest punct de vedere.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Călugăr pustnic, trimis în judecată pentru un accident cu doi morţi: a făcut o depăşire cu 80 de km/h, pe un drum pietruit.
 Vizualizări articol: 8262 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi
Călugăr pustnic, trimis în judecată pentru un accident cu doi morţi: a făcut o depăşire cu 80 de km/h, pe un drum pietruit2.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei