Competiție pentru elevi

„Vis de copil în casa bunicilor”, expoziție – concurs de desene, la Hanul Domnesc



„Vis de copil în casa bunicilor”, expoziție - concurs de desene, la Hanul Domnesc
„Vis de copil în casa bunicilor”, expoziție - concurs de desene, la Hanul Domnesc

La Muzeul Etnografic – Hanul Domnesc va avea loc joi, 8 iunie, de la ora 12.00, vernisajul expoziției – concurs de desene „Vis de copil în casa bunicilor”, ediția a XXI-a, acțiune organizată de Muzeul Bucovinei – Serviciul Etnografie. Anual sunt propuse elevilor teme care să le formeze cunoștințele despre cultura populară, să le stimuleze imaginația și aprecierea valorilor tradiționale. În fiecare an, profesorii de specialitate și învățătorii sunt implicați în abordarea acestor teme la orele de curs, participând la desfășurarea de lecții muzeale pe tema concursului, elevii reușind să surprindă juriul cu desene deosebite. La concursul din acest an, cu tema „Proverbe și zicători în tradiția populară”, pot participa elevi cu vârste cuprinse între 7 – 15 ani, din toate școlile municipiului Suceava, cu lucrări care respectă tema propusă. Muzeograful Maria Crușninschi a spus că, și în acest an, comisia de jurizare care va decide acordarea premiilor pentru cei mai talentați copii este formată din profesori de specialitate de la școlile cu cel mai mare număr de participanți la concurs și specialiști din cadrul muzeului. Vernisajul expoziției – concurs și premierea lucrărilor, care vor avea loc pe 8 iunie, la Muzeul Etnografic – Hanul Domnesc, vor fi însoțite și de momente artistice susținute de elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Este vorba de Elvis Buruiană, clasa a XI-a, coordonator, profesor îndrumător Igor Corjan, și Grupul Folk „Simbol”, profesor îndrumător Valentin Ianoș. Expoziția de desene va putea fi vizitată în perioada 8 – 23 iunie, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.



Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava
Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a